Cât de mare este Universul

De: Marian Andrei / 07.01.2015, 17:30
Cât de mare este Universul
Nu numai că nu știm cât de mare este Universul, dar este și imposibil pentru mintea umană să își imagineze cât de mare ar putea fi acesta.

Dacă am începe o călătorie virtuală pornind de la Pământ, am descoperi că acesta face parte dintr-un sistem solar, care constă din Soare, cele nouă planete care orbitează în jurul acestuia, o centură de asteroizi și meteoriți.

Sistemul solar este doar o infimă parte dintr-un sistem mult mai mare, numit Galaxie. Galaxia în care ne aflăm, numită Calea Lactee, este formată din milioane de stele, multe dintre ele mult mai mari decât Soarele nostru, unele dintre ele având propriile sisteme solare.

Distanța dintre stele este atât de mare, încât este măsurată în ani-lumină (distanța parcursă de lumină în timpul unui an – 9.500 de miliarde de kilometri). De exemplu, cea mai apropiată stea de Pământ este Alfa Centauri, situată la 4.367 de ani lumină. În ceea ce privește Calea Lactee, aceasta s-ar întinde pe o suprafață de 100.000 de ani lumină.

Dar totul nu se oprește aici. Calea Lactee face parte dintr-o stuctură mai mare, numită roi de galaxii, din care fac parte mii (sau poate milioane) de alte galaxii.

Iată de ce este imposibil de a estima dimensiunea Universului. Mai mult, există teorii care spun că Universul este într-o continuă expansiune, ceea ce înseamnă că la fiecare câteva miliarde de ani distanța dintre două galaxii se dublează.