Cătălin Moroşanu a ajuns să livreze mâncare la domiciliu,

Apropo.ro / 16.07.2018, 12:22
Cătălin Moroşanu a ajuns să livreze mâncare la domiciliu,
Cătălin Moroşanu, fratele său Claudiu, Gina Pistol şi Margherita de la Clejani sunt cele patru vedete din echipa lui Nea Mărin în a doua ediţie a reality show-ului ”Poftiţi la Nea Mărin”, difuzată luni şi marţi, de la ora 20.00, la Antena 1.

Pentru că în noul sezon al show-ului Nea Mărin este pentru prima dată în viaţă administratorul unui restaurant, şi vedetele invitate să-l ajute au parte de premiere. Cătălin Moroşanu şi Margherita vor fi nevoiţi, printre alte multe lucruri pe care le vor face, să livreze mâncare la domiciliu, ceea ce le dă mari bătăi de cap.

”Dimineaţa, Nea Mărin ne dădea trezirea aşa cum ştim cu toţii. Din toate lucrurile pe care le-am făcut acum, dar şi în alte sezoane, cel mai greu mi s-a părut serviciul de delivery. Livrare de mâncare la domiciliu, pe asta chiar nu o mai făcusem niciodată. Eu şi Margherita ne-am ocupat. A fost memorabil, cât am lăsat-o pe Margherita la volan, a reuşit să blocheze cea mai aglomerată intersecţie din Mangalia”, mărturiseşte Cătălin Moroşanu.

Cum vor reacţiona oamenii care comandă mâncare telefonic în restaurantul lui Nea Mărin în momentul în care se trezesc la uşă cu Cătălin Moroşanu şi Margherita şi cum se vor descurca cele patru vedete cu sarcinile date de Nea Mărin, telespectatorii vor afla diseară, de la ora 20.00, la Antena 1.