Cătălin Scărlătescu dezvăluie reţeta de DROB a bunicii

De: Alexandra Necsoiu / 12.04.2017, 12:21
Cătălin Scărlătescu dezvăluie reţeta de DROB a bunicii
”În Joia Mare, bunica obişnuia să vopsească ouăle. Nu ştiu când avea timp pentru toate treburile gospodăreşti, dar mereu masa ei era încărcată de bunătăţi. Tot în perioada asta, ne răsfăţa şi cu celebra prăjitura cu bulion, făcută din ingrediente atât de simple, dar cu un gust absolut fabulos. De la bunica am moştenit multe reţete de suflet, ea era cea care nu ştia cu ce bunătăţi să mă mai încânte.

Pe bunica o chema Amalia. Era cea mai blândă persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Şi toate mâncărurile ei mi-au rămas în suflet. Nu degeaba se spune că gustul se formează în copilărie şi că mâncarea este, în esenţă, amintire. De la ea am moştenit şi reţeta de drob pe care o pregătesc în fiecare an de Paşte şi pe care astăzi vreau să o împărtăşesc cu voi.”

Reţeta de DROB a bunicii

Folosesc următoarele ingrediente:

– organele de la un miel: ficatul, rinichii, plămânii, inima

– carne de miel 250 g

– 400 g ceapă şi usturoi verde

– 400 g mărar şi pătrunjel verde

– ouă bătute (pentru fiecare 1 kg de compoziţie folosesc 8 ouă bătute)

– sare, piper

– ulei de floarea soarelui

– prapure

Organele şi carnea se taie cuburi mari şi se călesc în tigaie cu ulei de floarea soarelui, sare şi piper. Apoi le dăm deoparte şi le lăsăm la scurs. 25 % din compoziţie se taie cuburi, restul se toacă la maşina. Ceapa şi usturoiul verde se toacă mărunt şi se prăjesc în tigaia în care am călit organele. Lăsaţi să se evapore toată apa din tigaie. Mărarul şi pătrunjelul se toacă „aproape fin”. Toate se amestecă bine. Cum spuneam, pentru fiecare 1 kg de compoziţie amestecaţi 8 ouă bătute omletă. Asezonaţi cu sare şi piper. Înveliţi compoziţia într-un prapure şi daţi la cuptor la 140 °C, pentru 50 de minute. Se serveşte rece şi, opţional, cu muştar alături.