Ce ai vedea daca abatoarele ar avea pereti de sticla (Video)

Apropo.ro / 18.11.2011, 18:00
Ce ai vedea daca abatoarele ar avea pereti de sticla (Video)
Paul McCartney, fost membru al celebrei trupe The Beatles, prezinta intr-un documentar tratamentele la care sunt supuse animalele crescute in ferme si metodele prin care sunt sacrificate.

Noua campanie organizata de PETA, o cunoscuta organizatie americana care militeaza pentru drepturile animalelor, este sustina si de Paul McCartney, fostul membru al formatiei The Beatles.

Sloganul sub care se desfasoara este „Daca abatoarele ar avea pereti de sticla, toti am fi vegetarieni”, campania fiind insotita de un film socant in care sunt prezentate tratamentele la care sunt supuse animalele crescute in ferme si metodele prin care sunt sacrificate.

McCartney relateaza pe parcursul filmului diferite aspecte ale felului in care sunt tratate animalele din ferme sau din crescatorii, de la gaini, la porci si vaci.

Dupa spusele sale, gainile si curcanii sunt cele mai abuzate fiinte de pe Pamant. Ele traiesc inghesuite, sunt fortate sa stea in propriile excremente si sunt crescute atat de mult, atat de repede, incat multe nu isi mai pot sustine propria greutate.

Lucratorii din ferme sunt platiti cu sume mici si de multe ori sunt lasati nesupravegheati. O serie de cercetari recente cu privire la comportamentul persoanelor care lucreaza in abatoarele speciale pentru gaini si curcani au scos la iveala comportamentul socant al acestora, mai spune McCartney.

In ferme, porcii sunt inghesuiti, iar cei care prezinta deficiente sunt omorati pe loc de lucratori, prin lovirea lor violenta de dusumea, spune fostul Beatles. Purcelele sunt folosite ca simple masini de inmultit, fac pui pe banda rulanta, fara a avea niciun fel de conditii pentru acest lucru.

Vacile, crescute pentru carne si lapte, traiesc dupa o dieta speciala care le maximizeaza productia. Sunt continuu gestante pentru a putea sa dea lapte pe tot parcursul anului si sunt mulse de mai multe ori pe zi.

La finalul filmului, Paul McCartney atrage, de asemenea, atentia cu privire la bolile care pot fi contactate mancand carne si produse care provin de la animale si pasari.