Ce comedie a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend!

De: Cătălina Matei / 01.04.2015, 11:34
Ce comedie a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend!
Comedia "Mare şi tare", regizată de Etan Cohen, care îi are în distribuţie pe actorii Will Ferrell şi Kevin Hart, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 655.264 de lei şi 34.357 de spectatori.
Filmul reuneşte pe marele ecran doi actori de comedie foarte iubiţi de publicul nord-american: Will Ferrell, care interpretează rolul unui milionar trimis la închisoare pentru fraudă fiscală şi care apelează la unul dintre angajaţii lui de culoare, interpretat de Kevin Hart, pentru a-l învăţa toate trucurile de care va avea nevoie pentru a supravieţui pe durata încarcerării. Pelicula este distribuită în România de Freeman Entertainment.
 
 
 
Locul al doilea în box office-ul românesc de weekend a revenit peliculei „Insurgent”, al doilea lungmetraj din franciza inspirată din trilogia „Divergent”, scrisă de romanciera Veronica Roth, care a pierdut poziţia de lider. Filmul a înregistrat încasări de 563.579 de lei şi 26.783 de spectatori. Demascaţi ca fiind Divergenţi – oameni care nu se încadrează într-una dintre cele cinci categorii („facţiuni”) ale societăţii – Tris (Shailene Woodley) şi Four (Theo James) sunt acum în postura de fugari, vânaţi de Jeanine (Kate Winslet), liderul avid de putere al facţiunii Erudiţilor. În timp ce grupurile de trădători Neînfricaţi, sub comanda lui Jeanine, răscolesc ruinele oraşului Chicago în căutare de Divergenţi, Tris şi Four străbat oraşul în speranţa de a-şi găsi aliaţi printre membrii facţiunilor Prieteniei, Abnegaţiei, Candorii şi Neînfricaţilor, precum şi din rândurile rebelilor fără facţiune, potrivit site-ului cinemagia.ro. Filmul este distribuit în România de InterCom Film Distribution.
 
 
Filmul de animaţie „Acasă/ Home”, regizat de Tim Johnson şi produs de studiourile DreamWorks Animation, a debutat în box office-ul românesc de weekend pe locul al treilea. Filmul, care prezintă un grup de extratereştri ce caută refugiu pentru a scăpa de duşmanii lor, ascunzându-se pe Pământ, a avut încasări de 332.507 lei. Când Pământul este cucerit de extrem de încrezătorii Boov, o rasă extraterestră în căutarea unui nou loc pe care să-l considere cămin, toţi oamenii sunt mutaţi dintr-odată, în timp ce toată rasa Boov este ocupată cu reorganizarea planetei. Dar, când o fată plină de resurse, Tip, reuşeşte să evite capturarea, ea se trezeşte complicea accidentală a unui Boov alungat, pe nume Oh. Cei doi fugari îşi dau seama că sunt mult mai multe în joc decât relaţiile intergalactice şi pornesc în călătoria vieţii lor. Animaţia a înregistrat 17.171 de spectatori de vineri până duminică şi este distribuită în România de Odeon Cineplex.
 
 
Mai multe detalii pe Mediafax!