Ce despăgubire primește familia uneia dintre victimele lui Huidu

Apropo.ro / 31.10.2012, 11:20
Ce despăgubire primește familia uneia dintre victimele lui Huidu
Judecătoria Brașov a dispus, marți, la primul termen în dosarul privind daunele civile de 800.000 de euro cerute de familiile victimelor accidentului provocat de Șerban Huidu, ca societatea de asigurări a acestuia să îi dea uneia dintre familii o mașină la aceeași valoare cu cea distrusă în accident.

Avocatul familiei Balog a solicitat în fața instanței ca autoturismul Dacia Logan aparținând lui Ștefan Balog (unul dintre cei trei morți în accidentul provocat de Huidu la Timișul de Sus în octombrie 2011), să fie reevaluat la nivelul avut înaintea preoducerii accidentului, considerând că evaluarea făcută de societatea de asigurări a lui Huidu, Astra Asigurări, la prețul de 2.600 euro, este prea mică.

„Firma de asigurare a avut un punct de vedere ieșit din comun pentru că nu înțeleg să despăgubească nici la acest moment, nu vorbim de daunele morale pe care ei le-au apreciat foarte mari, dar sigur punând în balanță viața unui om, dar nici măcar contravaloarea unui autoturism, o Dacie Logan, care cu o lună jumătate înainte a fost evaluată de o altă societate de asigurări pentru o poliță Casco la suma de 5.000 de euro. Față de acest document clar care s-a făcut după aceleași reguli și după aceleași norme spunem că punctul de vedere al societății de asigurare Astra este cel puțin ciudat, pentru că nu are niciun reper care să nu asigure cel puțin o despăgubire justă de înlocuire a acestui autoturism”, a spus avocatul familiei Balog, Bucur Borcoman.

Solicitarea de reevaluare a autoturimului a fost respinsă de judecători, care au propus, în schimb, ca societatea de asigurări să despăgubească familia Balog cu un autoturism echivalent ca valoare cu cel distrus în accident.

Soția lui Ștefan Balog a ieșit plângând din instanță și a spus că deciziile judecătorilor sunt părtinitoare, pentru a-l scoate nevinovat pe Huidu.

„Totul s-a făcut pentru Huidu. Un fir de păr nu i s-a mișcat din cap și a omorât trei oameni”, a spus Elena Balog.

La termenul de marți, au fost audiați primii martori în acest dosar, doi vecini și prieteni apropiați ai familiei Balog, care au povestit judecătorilor că Ștefan Balog era sprijinul moral și material al familiei lui, iar lipsa acestuia îi afectzează foarte mult pe soția acestuia, Elena Balog – pensionată de boală, și pe fiul lui, Mircea Balog.

Familia Balog a cerut daune în valoare totală de 400.000 de euro. Soția și fiul lui Ștefan Lungu Balog s-au constituit părți civile diferite în acest proces, cerând fiecare, drept daune morale, câte 200.000 de euro.

De asemenea, Ioana Câmpean – fiica altei victime a accidentului, Magda Drăgici, a solicitat ca fostul realizator TV să îi acorde daune morale și materiale de 400.000 de euro, însă nu a precizat care este cuantumul, separat, al daunelor morale și al celor materiale, instanța solicitând avocatului acesteia ca la următorul termen să prezinte defalcat solicitările pentru daune.

Cea de-a treia victimă a accidentului, Ioan Garbis, nu a avut urmași, prin urmare nimeni nu s-a constituit parte civilă din partea acestuia.

Instanța a fixat un nou termen de judecată în acest dosar pentru data de 4 decembrie.

În 29 iunie, Șerban Huidu a fost condamnat de Judecătoria Brașov la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Familiile victimelor accidentului au făcut recurs la decizia judecătorilor, următorul termen fixat la Curtea de Apel Brașov fiind abia anul viitor, pe 31 ianuarie.

La jumătatea lunii mai, Șerban Huidu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma accidentului soldat cu trei morți produs în octombrie 2011 în zona localității Timișul de Sus din județul Brașov.

În prezent, Huidu nu are dreptul de a conduce autovehicule, decât în cazul în care va da din nou examen pentru obținerea permisului.

În 24 octombrie 2011, printr-un mesaj postat pe blogul personal, Șerban Huidu a anunțat că nu va mai prezenta emisiunea „Cronica Cârcotașilor” de la Prima TV și că se retrage din viața publică.