Ce este mai avantajos pentru tine, un leasing auto sau un credit?

Apropo.ro / 28.10.2021, 16:50
Ce este mai avantajos pentru tine, un leasing auto sau un credit?

Cei mai mulți dintre noi își doresc un autoturism, dar nu toți avem posibilitatea materială de ni-l cumpăra. Chiar și varianta unei mașini second-hand nu este una care să ne avantajeze prea mult, pentru că dacă vrei ceva de calitate, chiar dacă este un autoturism la mâna a doua, tot va costa destul de mult. Din fericire, există și soluții, pe care ți le vom prezenta, pe scurt, în rândurile următoare.

Avantajele unui autoturism second hand

Înainte de a discuta despre variantele pe care le ai pentru a face o astfel de achiziție, trebuie să discutăm puțin și despre avantajele de care te poți bucura atunci când optezi pentru un autoturism second hand.

Preț mai mic

Da, chiar ai parte de un preț mult mai mic față de un autoturism nou, și dacă apelezi la o firmă profesionistă pentru a face achiziția ta, atunci chiar nu mai ai de ce să îți faci griji cum că s-a umblat la acul kilometrajului sau că existe cine știe ce alte probleme ascunse.

Devalorizare mai lentă

Spre deosebire de autoturismele noi, cele la mâna a doua se stabilizează la un anumit preț, menținându-și această valoare pentru o perioadă mai lungă.

Și totuși… credit sau leasing auto

Atunci când dorești să cumperi o mașină, dar nu ai cum să o achiți cu banii jos, cum se spune, poți opta pentru două variante, credit sau leasing auto. Despre fiecare dintre ele poți afla mai multe în rândurile de mai jos.

Leasingul auto

Deși la prima vedere par destul de asemănătoare, existe diferențe dintre cele două care chiar contează. Prin leasing se înțelege un fel de formă de credit prin intermediul căreia compania de leasing respectivă achiziționează bunul pentru tine, urmând ca tu să achiți către companie o rată lunară, care a fost stabilită prin intermediul unui contract.

În acest caz, de la începutul contractului și până la încheierea lui, proprietarul autoturismului este compania de leasing, iar schimbul de proprietate se face abia la sfârșit, nu înainte ca tu să achiți toate ratele și să plătești și valoarea reziduală.

Chiar dacă reușești să faci rost de toți banii pentru plata anticipată a tuturor ratelor, nu poți rambursa creditul înainte să treacă un an de zile, deoarece este interzis prin lege ca un astfel de contract să fie mai mic de 12 luni. Compania de leasing este cea care asigură mașina și care alege și asiguratorul, dar costul este suportat de către tine, clientul, și ți se va include în rata de leasing lunară pe care o ai de achitat.

În cazul unui leasing auto va trebui să achiți un avans, care poate ajunge uneori chiar și la jumătate din valoarea autoturismului, dar din fericire, pentru că se permite negocierea condițiilor contractuale, poți avea parte și de unele avantaje.

Creditul auto

Lucrurile sunt puțin modificate atunci când vine vorba despre un credit auto. De această dată proprietarul autoturismului ești chiar tu, cel care ai primit acel credit, instituția bancară fiind doar instrumentul prin care tu primești suma respectivă de bani.

Ca și în cazul leasingului auto, vei fi nevoit să rambursezi lunar ratele. În schimb, poți rambursa anticipat împrumutul după minim șase luni, dacă faci rost de suma de bani necesară. Autoturismul este asigurat în mod obligatoriu Full CASCO, iar tu, clientul, este cel care suporți costul.

Tu decizi care este varianta cea mai avantajoasă pentru tine

Există, după cum vezi, o serie de avantaje, dar și dezavantaje care însoțesc fiecare dintre opțiunile de finanțare. Rămâne ca tu să analizezi care este cea care se potrivește cel mai bine cu posibilitățile tale și abia apoi să închei un contract. Indiferent spre care optezi, recomandarea noastră este să citești cu atenție contractul, inclusiv termenii și condițiile, pentru a nu fi nemulțumit mai apoi și să ai impresia că ești păcălit cu ceva.

Leasingul este mai puțin birocratic

La prima vedere, leasingul auto pare o variantă mai scumpă, în special și din cauza avansului cerut, care poate fi mult mai mare decât în cazul unui credit. De asemenea, faptul că nu devii proprietarul mașinii decât la încheierea contractului de leasing poate fi destul de descurajant. Însă, dacă analizezi bine situația, observi că lucrurile nu sunt chiar atât de negre pe cât păreau la prima vedere. În primul rând, este mult mai ușor să obții un leasing auto decât un credit, și nu ai nevoie de atât de multe date.

În cazul creditului auto, devine o adevărată probă olimpică încercarea de a-l obține, cel puțin în ultima vreme în România. Astfel, după cum ne-am obișnuit deja, se cer o mulțime de acte, iar dosarul final trebuie să conțină o mulțime de documente despre care habar nu aveai cât sunt de importante. De asemenea, nu întotdeauna îndeplinești condițiile necesare pentru a primi un credit auto, așa că tot leasingul rămâne cea mai bună variantă pentru tine. Pentru că, dacă stai și te gândești bine, diferența dintre leasing auto și credit nu este una chiar atât de mare pe cât pare la prima vedere.

Nu lua decizia în grabă

Chiar dacă vrei neapărat să ai la îndemână mașina dorită, cu riscul de a ne repeta, te rugăm să nu iei decizia în grabă. Fii atent la caracteristicile acesteia, analizează bine situația și, nu uita să alegi și varianta de finanțare care ți se potrivește cel mai bine. Și, dacă totul este în regulă, bucură-te de autoturismul pe care îl conduci și… drumuri line îți dorim!