Ce este un sistem de tip castă?

De: Dragos Tanase / 31.05.2016, 00:00
Ce este un sistem de tip castă?
În India există un sistem care separă oamenii în diverse clase sociale sau caste. O persoană aparține castei în care s-a născut.

Castele principale, începând cu cele superioare, sunt: cea a brahmanilor, casta preoțească, cea de Kshatriyas, războii și liderii timpurii, vaisya, negustorii și artizanii, Sudra, slujitorii și Panchamas sau proscrișii. Proscrișii, de fapt, nu aparțin niciunei case și sunt cunoscuți ca fiind cei „de neatins”.

Un indian născut într-o castă inferioară nu se poate muta într-un grup cu o avere sau educație mai înaltă. Există multe reguli legate de ce tip de contact se poate forma între oamenii de o castă și membrii alteia. Sistemul castelor controlează societatea indiană foarte strict.

Dar cum a pornit sistemul de caste? O teorie spune că, atunci când arienii au ajuns în India, în anul 1500 Î.Hr. au stabilit această ordine. Ei erau înalți, cu pielea fină, cu nasuri mici și păr lung și drept.

Viața lor era bine organizată în grupuri sociale, iar sistemulde case le-a permis să își păstreze statutul de minoritate la conducere.

Constituția Indiei interzice discriminarea în funcție de castă. Însă, acest sistem continuă să înflorească și e foarte probabil să nu dispară prea curând.

Motivul pentru care sistemul de caste a rezistat în India de-a lungul a mii de ani este și că este văzut ca un fel de instituție religioasă.