Ce frumoase sunt fetiţele lui Pepe, Maria şi Rosa – FOTO

De: Cristiana Trifu / 08.08.2018, 11:49
Ce frumoase sunt fetiţele lui Pepe, Maria şi Rosa - FOTO
Filmările pentru cea de-a noua ediţie “Next Star” a actualului sezon au coincis anul acesta cu ziua de naştere a lui Pepe, prilej pentru ca îndrăgitul jurat să fie sărbătorit pe scena show-ului prezentat de Dan Negru.


Cu un tort delicios şi un “Mulţi ani trăiască!”, urat şi cântat din tot sufletul de colegi şi public, aşa a început ziua de filmare pentru Pepe, la aniversarea celor 39 de ani. Dar cea mai mare surpriză a fost apariţia pe scenă a fetiţelor sale, Maria şi Rosa, care au ţinut să-i spună lui tati “La mulţi ani!” şi să-i aducă un cadou.

“Fetiţele mele frumoase! Şi mi-au adus şi un cadou!!”, a exclamat Pepe, fericit, atunci când le-a văzut pe scenă, alături de Dan Negru, prezentatorul show-ului, şi de Şerban Copoţ, co-prezentatorul emisiunii. “Nici n-am apucat să le văd azi!”, le-a spus sărbătoritul celor doi.

Cu complicitatea Ralucăi, soţia lui Pepe, Maria şi Rosa au ajuns la platoul de filmare, fără ca tatăl lor să ştie. Au stat ascunse într-o încăpere mai bine de o oră, până în momentul în care au urcat pe scenă alături de Dan Negru.

“Erau foarte nerăbdătoare, ne întrebau întruna de ce nu pot merge la tati”, spun cei din echipa de producţie.
Ce cadouri i-au adus Maria şi Rosa tatălui lor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 11 august, de la ora 20.00, într-o nouă ediţie a show-ului “Next Star”, prezentată de Dan Negru.

 

Tags: