Ce mult a slăbit Amalia Enache după ce a născut: „La două săptămâni, abdomenul s-a retras complet” – FOTO

De: Cătălina Matei / 24.11.2016, 10:42
Ce mult a slăbit Amalia Enache după ce a născut:
Amalia Enache este o norocoasă. La numai două săptămâni după ce a născut, ştirista a reuşit să fie iar în formă.

Amalia Enache a povestit din perioada în care a fost însărcinată cum a mers la doctor cu maşina personală  pentru un control de rutină şi a ajuns să nască în aceeaşi zi.

„Am născut într-o marţi, la 4 după-amiază, după ce la ora 13.00 ajunsesem la spital pentru o monitorizare obişnuită pentru ultimele săptămâni. Şi am condus chiar eu până la spital. Eram cu 4 zile doar înainte de termenul de 40 de zile, cu o seară înainte simţisem pentru prima dată contracţii, dar asta nu m-a împiedicat să dorm 10 ore în acea noapte. Acesta a fost simptomul meu pe parcursul întregii sarcinii, îmi era foarte, foarte somn.

La spital s-a precipitat totul, am aflat că s-a pornit travaliul şi că e şi unul rapid. Când am intrat în sala de naşteri respiram deja aşa, că în filme, aveam contracţii dese şi dureroase.

Apoi recuperarea a fost rapidă, chiar a fost mult mai uşor decât mi-aş fi putut vreodată imagina, mai ales că eu mi-am dorit până în ultima clipă să nasc natural, nu mă încântă ideea de cezariană tocmai pentru că auzisem că durează recuperarea de după şi poate fi mai dificilă. În cazul meu, la 6 ore m-am ridicat deja în picioare, iar a doua zi, făceam ture prin spital. Mi-am dorit atât de mult să fiu perfect funcţională pentru ea, să mă pot ocupa, să o am în permanenţă cu mine, încât nu am simţit durerile de după prea tare.

În a treia zi, la externare, trecuse parcă totul. Nu am avut apoi absolut niciun disconfort sau vreo oboseală. Astăzi, nimic din starea mea nu aminteşte măcar că aş fi fost operată, sunt în formă perfectă, exact ca înainte, pot ridica, pot face efort, merg ore întregi cu ea în marsupiu în ritm alert la plimbare şi o port mult aşa sau în braţe prin casă. Iar la două săptămâni după ce am ajuns acasă, aveam greutatea de dinainte să rămân însărcinată şi abdomenul s-a retras complet, sunt convinsă că datorită alăptatului”, a declarat, pentru suntmamica.ro, Amalia Enache.

Cine este tatăl copilului

Amalia Enache este una dintre cele mai discrete apariţii de la noi. Ştirista, în vârstă de 39 de ani, şi-a ţinut mereu viaţa personală departe de ochii curioşilor şi nu a dezvăluit nici identitatea tatălui copilului ei. Acesta este din America de Sud.

“Dacă e ca lumea să afle, să afle! Nu e treaba mea să povestesc. Crede-mă, în tot acest timp eu am avut nişte iubiri foarte savuroase de care presa nu a ştiut! Şi a fost mai bine, pentru că au fost savuroase doar pentru mine Copilul meu vine dintr-o iubire mai savuroasă decât toate celelalte!”, spunea Amalia Enache în urmă cu câteva luni.