Ce sunt mineralele

De: Carmen Ulian / 14.01.2015, 17:46
Ce sunt mineralele
Mineralele sunt elemente chimice sau compuși care se găsesc în mod natural în pământ, un imens depozit al lumii.

Minereurile sunt depozite de minerale din adâncurile pământului, unele mai valoroase ca altele. Nimeni nu știe cu exactitate când anume s-a lucrat în prima mină din lume, sau mai bine zis când a început omul să sape după ele, dar există povești care vorbesc despre primele săpături din istorie. Se întâmpla pe vremea egiptenilor, pe la 2.600 î.Hr. Egiptenii au făcut o expediție în peninsula Sinai pentru a săpa după turcoaze. Atunci ei au mai descoperit și un alt mineral prețios – cuprul.

În Grecia Antică existau mine de argint în sudul Atenei pe la începutul anilor 1.400 î.Hr. Grecii lucrau în mine din anii 600 – 350 î.Hr. Unele mine aveau și 120 de metri adâncime.

Printre metalele descoprite în mine se numără plumbul, zincul, fierul, acestea fiind găsite în mine mai vechi.

Pentru susținerea Imperiului Roman, uriaș de altfel, existau mine la scară impresionantă. Existau mine oriunde în lume, din Africa până în Britania. Printre cele mai bogate și apreciate mine romane s-a numărat Rio Tinto din Spania, unde s-au găsit cantități mari de aur, argint, cupru, cositor, plumb și fier.

Minerit la scară mare s-a făcut din secolul 18, în timpul Revoluției de Industrializare. Era mare nevoie de cărbune pentru topirea fierului, iar cărbunele se extrăgea cel mai ușor. Tehica mineritului modern s-a dezvoltat pornind din acest punct.

În SUA, „febra aurului” și-a atins cotele maxime în secolul 19. În California, această febră a început în 1848. În mai puțin de zece ani s-a găsit aur în valoare de peste 500 de milioane de dolari. În anul 1886 în Africa de Sud s-au găsit mari cantități de aur, iar în 1896 febra a cuprins și Alaska. Cele mai amri depozite de diamante s-au descoperit în Africa de Sud, în anul 1870.