Ce vedem la televizor: Ediţii speciale de Paşte

De: Cristiana Trifu / 05.04.2018, 11:35
Ce vedem la televizor: Ediţii speciale de Paşte
De Paşte, Antena 1 a pregătit ediţii speciale şi programe pentru toate gusturile şi toate categoriile de public. Sub sloganul „Priveşte spectacolul, primeşte sãrbãtoarea!”, Antena 1 le aduce telespectatorilor patru zile cu programe speciale.

Joi şi vineri, de la ora 20:00, Antena 1 va difuza mini seria „Iisus din Nazareth”, producţie realizatã de Franco Zeffirelli, ce prezintã viaţa, moartea şi învierea lui Iisus din Nazaret, aşa cum sunt ele prezentate de Noul Testament. Realizat la cererea Papei Paul al VI-lea, acest film se bucurã de un real succes, fiind tradus în numeroase limbi.

În seara de Înviere, la ”The Four – Cei 4”,  de la ora 20.00, la Antena 1, lupta devine şi mai grea, când în ring intră noi challengeri, unii veniţi cu un scop bine definit, la care visează de multă vreme. Este şi cazul Alexandrei Crişan, care intră în luptă la ”The Four – Cei 4” după patru ani de aşteptare cu un singur gând: ”Vreau să o provoc pe Nicoleta Nucă azi, de patru ani aştept duelul acesta!”, a spus Alexandra, care a întâlnit-o ultima dată pe Nicoleta pe scena ”X Factor”.
După „The Four – Cei 4”, de la 22:30, Antena 1 va transmite ultima parte a seriei „Iisus din Nazareth”, iar de la ora 23.45 Octavia Geamãnu şi Cosmin Stan vor reveni în direct, transmiţând imagini live de la Slujba de Înviere de la Mãnãstirea Horezu.

În prima zi de Paşte, de la ora 20:00, la Antena 1 comedia atinge cote alarmante cu cea de-a şaptea ediţie a emisiunii „iUmor”. Printre surprizele acestei ediţii, telespectatorii Antena 1 vor putea urmãri un moment venit de la mii de kilometri depãrtare. Vadik Raketa vine tocmai de la Belarus cu o surprizã pentru Mihai Bendeac. Dacã la început pe scenã îşi vor face apariţia un clovn şi un alt personaj despre identitatea cãruia atât juraţii, cât şi prezentatorii, vor dezbate minute în şir, cel de-al treilea personaj, un urs de aproape 4 metri înãlţime, va naşte o mulţime de speculaţii. „Când a apãrut ursul, mi s-a fãcut pielea de gãinã, s-a vãzut senzaţional!”, a mãrturisit Bendeac, iar Delia l-a susţinut: „Ursul a fost, de departe, vedeta serii!”. Când au aflat cã pânã şi Suveranul Pontif are o pozã cu ineditul personaj, juraţii şi-au dorit imediat şi ei una: „Cumva am o legãturã cu Papa deja. Indirectã, dar am!”, a glumit Cheloo. Ce alte surprize le-au pregãtit concurenţii juraţilor, telespectatorii vor vedea în ediţia specială de Paşte, duminică, 8 aprilie, de la ora 20:00 la Antena 1.
A doua zi de Paşte, de la ora 08:00, cea mai energică echipă de matinali, „Neatza cu Rãzvan şi Dani” organizează o scenetă surpriză pentru cei ce le vor fi alături din faţa micilor ecrane. Astfel, platoul emisiunii va lua forma unei scene de teatru, ce va găzdui o poveste amuzantă. Cei doi prezentatori vor avea rolurile principale, dar spre deliciul telespectatorilor, ceilalţi membri din ,,familia” show-ului se vor alătura şi ei momentului special. Fără să dezvăluie prea mult din intrigă, producãtoarea celor două emisiuni matinale, Elena Păun, a dezvăluit că

,,Gianluca Vacchi îşi va face apariţia la Neatza, aşa cum îl ştiţi: tatuat, cu părul alb şi un look inconfundabil.”. Milionarul italian devenit celebru în toată lumea pentru excentricitatea sa va fi şi unul dintre personajele controversate ale scenetei din zi de sărbătoare, pregătită de matinali. Distracţia va continua alături de invitaţi speciali, iar Jo, Roxana Nemeş, Jimmy Dub, Sonny Flame, DJ Sava şi Carine sunt doar o parte dintre cei  care vor petrece alături de echipa de la Neatza. Nici Clejanii nu vor sta departe de spectacol şi vor încânta prin reprezentaţiile lor pline de spontaneitate şi energie. Jocurile, tradiţiile şi momentele speciale nu vor lipsi nici ele din ediţia specială din zi de Paşte a celui mai iubit show matinal.
Distracţia continuã de la ora 11:00, când ”Prietenii de la 11” vor întâmpina telespectatorii cu o ediţie de sărbătoare, cu multe surprize, o adevărată petrecere cu invitaţi pe măsură. Diana Munteanu şi Florin Ristei le vor avea alături pe Irina Loghin şi Maria Dragomiroiu, care vor cânta unele dintre cele mai frumoase şi mai îndrăgite melodii populare româneşti. Larisa Barbu, fiica lui Nea Mărin, va aduce ritmurile tradiţionale în platoul emisiunii, pentru că vine împreună cu elevii şcolii de dans pe care o conduce şi aceştia vor transforma platoul într-un adevărat ring de dansuri populare, astfel că nimeni va putea sta pe margine. Tot printre invitaţii se numără şi Amna, Ornela Pasăre, Sylvia şi Dianna Rotaru. Pe lângă muzică, dansuri şi voie bună, ”Prietenii de la 11” vor pune accent şi pe tradiţiile acestor minunate şi luminate zile de sărbătoare.
Începând cu ora 14:00, la ”Totul pentru dragoste”, Mirela Vaida va avea alături oameni dragi precum Margareta Pâslaru şi Matilda Pascal Cojocăriţa, împreună cu familia, dar şi Ionuţ Iftimoaie cu soţia sa, Maria, care îşi vor spune propriile poveşti de viaţă. Matilda Pascal Cojocăriţa va împărtăşi povestea sa de dragoste, iar Ionuţ şi Maria Iftimoaie vor vorbi despre cum s-au cunoscut şi despre cum au ajuns să formeze unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. Margareta Pâslaru sărbătoreşte 60 de ani de carieră şi are o poveste de viaţă de succes pe care o va spune în cadrul ediţiei speciale de Paşti a emisunii ”Totul pentru dragoste”, unde, alături de ceilalţi invitaţi va avea parte şi de o mulţime de surprize. De asemenea, telespectatorii vor putea asculta unele dintre cele mai frumoase melodii de dragoste, cântate live.
De la 17:00, Simona Gherghe le-a pregătit telespectatorilor o ediţie specială a emisiunii „Acces Direct”, cu distracţie, muzică, momente pline de haz şi vedete alese pe sprânceană. Alex Velea vine de Paşti cu noutăţile din viaţa lui, dar şi cu hit-urile sale din top-urile muzicale, iar Andrei Ştefănescu îl prezintă în premieră pe fiul său, Ayan. În vârstă de numai un an, micuţul se va afla pentru prima oară într-un platou de televiziune.
Daniela Gyorfi şi George Tal trec prin mari emoţii, pentru că în această ediţie de sărbătoare a emisiunii “Acces Direct”, fiica lor, Maria, va da din casă multe lucruri trăsnite din viaţa lor de familie. Pe ritmuri maramureşene, Cornelia şi Lupu Rednic aduc multă voie bună în casele românilor, dar dezvăluie şi secrete din viaţa lor. De asemenea, Florin Vasilică şi grupul Teleormanul vin să cânte celebrele lor melodii, aşa cum ne-au obişnuit în zilele de sărbătoare. Reprizele de umor ale emisiunii vor fi asigurate de invitaţii speciali, Vasile Muraru şi Valentina Fătu. Celebrii actori ai Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” vin cu momente noi şi pline de haz pregătite special pentru ediţia de luni, 9 aprilie, a emisiunii “Acces direct”.
Premierã „Chefi la cuţite”
Tot în a doua zi de Paşti, cea mai iubită emisiune culinară, „Chefi la cuţite” revine pe Antena 1 din 9 aprilie, de la ora 20:00, cu cel de-al cincelea sezon, un sezon ,,de poveste”, ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase de pe banda misterelor se vor afla personaje speciale, ce speră ca ,,Chefi la cuţite” să se transforme într-un capitol important din viaţa lor. Arena culinară a celui de-al cincilea sezon va expune cele mai frumoase poveşti ale oamenilor ce au trecut pragul bucătăriei ,,Chefi la cuţite”. Gustul, plating-ul şi combinaţiile preparatelor vor dezvălui amănunte importante despre concurenţi, iar fiecare farfurie va fi ca un jurnal deschis prin care chefii îşi pot cunoaşte viitorii ucenici.