Cea mai mare acadea din lume cântărește 3,5 tone

De: Dragos Tanase / 25.07.2012, 13:40
Cea mai mare acadea din lume cântărește 3,5 tone
See's Candies a celebrat ziua națională a acadelei, pe 20 iulie, dezvăluind o statuie de 3,5 tone a unei acadele ce poartă semnătura Gourmet Lolipop.

Acadeaua a fost montată în Justin Herman Plaza din San Francisco, SUA, măsurând 1,44 metri lungime, 1 metru lățime și 1,8 metri înălțime.

Statuia este montată pe un „bâț” de 3,65 metri lungime și, per total, acadeaua a depășit recordul de greutate cu aproximativ 225 de kilograme față de modelul precedent.

Acadeaua care este o replică a modelului cu aromă de ciocolată a fost construită în fabrica proprie din Burlingame, California și va putea fi văzută și pe stadionul pe care va avea loc meciul de baseball între echipele Giants și Dodgers.