Cei mai puternici 8 sportivi de pe pământ

De: Marian Andrei / 13.05.2014, 13:00
Pentru bărbați, a arăta că sunt mai puternici decât alții este ceva instinctiv. Nu este de mirare, deci, că s-au inventat concursuri în care aceștia să aibă posibilitatea de a se înfrunta, nu direct, ci prin intermediul probelor fizice.

Printre probele pe care aceștia trebuie să le treacă la concursurile de powerlifting (ridicare de greutăți) se numără squat (genoflexiuni), bench press (impingere din poziția culcat), deadlift (ridicarea greutății de jos), dar și unele mai neobișnuite, cum ar fi power stairs (urcarea scărilor cu o greutate de 225 de kilograme), tragerea avionului sau căratul frigiderelor.

Iată, în continuare, cîțiva recordmeni la aceste probe și recordurile lor, inimaginabile pentru oamenii simpli. 

8. Zydrunas „Big Z” Savickas – a ridicat 1.155 pounds (524 kilograme)

Da, ați citit corect! 524 de kilograme. Big Z este de ani buni de zile printre cei mai puternici oameni, câștigând de patru ori titlul de Cel mai puternic om din lume și de șapte ori fiind campion al Arnold Strongman Classic. Având  1,90 metri înălțime și 170 de kilograme, este evident de unde provine supranumele de Big Z. La ediția din 2014 a Arnold Strongman Classic, Savickas a stabilit recordul mondial la ridicarea greutății, săltând 524 kilograme (8 roți de Hummer) ca și cum n-ar fi fost.

7. Andrey Malanichev a ridicat 1,014 Pounds (460 kilograme)…de două ori!

Născut într-un sat de lângă Moscova, Malanichev și-a petrecut întreaga viață perfecționându-și forma fizică și încercând să ridice greutăți cât mai mari. Primul său record mondial la squat (genoflexiuni) a fost realizat în 2012, atunci când a ridicat 423 de kilograme. În februarie 2014, Malanichev a ridicat 460 de kilograme… de două ori.

Dintre performanțele lui Malanichev trebuiesc amintite câștigarea de patru ori a Cupei Titanilor și multiple titluri (rusești, europene și mondiale) de powerlifting.

6. Tiny (Micuțul) Meeker – a împins din culcat 500 de kilograme

În ciuda numelui său, Tiny Meeker nu este deloc mic.  Atunci când nu se antrenează sau perticipă la concursuri, Meeker își practică meseria de bodyguard,

În decembrie anul trecut, Meeker a fost invitat să participe la un concurs organizat pentru strângerea de fonduri pentru un club de powerlifting feminin din Texas. După ce a terminat exercițiile impuse, Meeker a cerut o ridicare suplimentară în care a împins nu mai puțin de 500 de kilograme, devenind primul om din lume care a reușit acest lucru. Chiar dacă a avut puține participări în concursuri internaționale, Meeker speră ca, începând din acest an, să aducă multe titluri în orășelul Humble din Texas, localitatea lui natală.

5. Brian Shaw a urcat scările cu 225 kilograme

Una dintre cele mai istovitoare probe ale competiției World”s Strongest Man se numește power stairs. Concurentul trebuie să urce scările cu greutatea de 225 kilograme, ceea ce îi solicită tot corpul la maximum.

Abilitatea lui în această probă i-a adus, în 2011 și 2013, titlul de Cel mai puternic om din lume.

4. Arild Haugen a aruncat 10 butoaie de 27kg în 42 de secunde

Inspirată din Highland Games, proba de aruncare contratimp a butoaielor peste o ștachetă ridicată la aproape 4 metri și jumătate, nu este deloc una ușoară. Chiar dacă greutatea butoaielor s-a schimbat în timp, recordul este deținut de norvegianul Arild Haugen, care în 2008 a aruncat 10 butoaie de 27 de kilograme fiecare în 42 de secunde.

3. Mark Kirsch a tras un Boeing 767

În cei 30 de ani de existență a competiției World”s Strongest Man s-au văzut destul de des competitori care au tras camioane sau chiar avioane. La ediția din 1999, organizatorii au renunțat la camioane și au dus proba la un nou nivel: greutatea care trebuia tractată a fost un aviuon de 70 de tone.

Chiar și așa, provocarea se pare că nu a fost suficientă pentru unii competitori. În 2008, a tras un avion de 100 de tone pe o distanță de 100 de picioare (30,5 metri) în 39 de secunde, record care rezistă și în ziua de azi.

2. Zydrunas Savickas Overhead Presses a 223kg (491lbs) Tree Trunk

Una dintre cele mai impresionante probe ale competițiilor din domeniu este ridicarea greutăților deasupra capului.

De-a lungul anilor, organizatorii au folosit pietre, butoaie, ba chiar și haltere gigantice, însă, se pare, efectul asupra spectatorilor nu a fost cel scontat. Așa că acum se folosesc trunchiuri de copac. Începută de la 157 de kilograme (în 1980), greutățile au ajuns în ziua de azi să cântărească peste 200 de kilograme.

Zydrunas Savickas, despre care am scris mai sus, deține la ora actuală recordul, stabilit anul acesta la concursul Arnold Strongman din Rio, Brazilia, de 223 de kilograme, acesta fiind cel de-al treilea record mondial al său la această probă.

1. Proba frigiderelor: 415kg, 30 metri, 60 de secunde

Cei care s-au mutat vreodată știu cât de grea este deplasarea aparatelor electrocasnice, mai ales a frigiderelor. Ei bine, la competiția World”s Strongest Man, un singur frigider nu este de ajuns, așa că se folosesc două.

Aceasta este una dintre cele mai dure probe susținută de cei mai puternici oameni, fiincă se face contratimp, iar viteza nu este unul dintre atuurile lor. 

Chiar dacă greutate și distanța variază de la concurs la concurs, putem spune că și la această probă se evidențiază polonezul Zydrunas Savickas, care în 2008 a cărat 454 de kilograme pe 25 de metri în 28,72 secunde.