Cei mai săraci britanici plătesc taxe mai mari decât bogații

De: Marian Andrei / 16.06.2014, 15:15
Cei mai săraci britanici plătesc taxe mai mari decât bogații
Britanicii subestimează taxele plătite de săraci și consideră eronat că bogații plătesc cele mai mari taxe, arată un studiu comandat de adepții impozitării progresive.

Cei mai săraci 10% britanici plătesc cu 8% mai mult impozit decât bogații – 43% față de 35% – arată un raport al Equality Trust.

Cele 1.000 de persoane care au făcut subiectul studiului au arătat că percepția lor asupra repartizării taxelor este greșită, șapte din 10 crezănd că cei mai bogați 10% dintre britanici plătesc taxe mai mari decât cei mai săraci 10%.

„Publicul este indus în eroare”, spune Duncan Exley, director la Equality Trust. „Se crede că gospodăriile cu venituri mari plătesc mai mult impozit decât cele cu venituri mici, ceea ce este exact opusul realității”, a adăugat Exley.

Raportul arată că procentul ridicat al taxelor plătit de săraci este cauzat de sistemul necorespunzător de taxare. „Impozitul pe venit și taxele de asigurări sunt progresive, ceea ce este bine. Însă cei mai săraci britanici plătesc 23% din veniturile lor pe taxele indirecte de consum, adică de aproape patru ori mai mult decât cei bogați”

Și Comisia Europeană a recomandat luna aceasta guvernului britanic să reformeze sistemul de taxe locale „regresive”, în care gospodăriile cu venituri mici plătesc taxe mai mari decât cele cu venituri mari.