Cel mai cărnos sandwich cântărește peste 12 kilograme

De: Gabriela Voicu / 23.05.2012, 11:00
Cel mai cărnos sandwich cântărește peste 12 kilograme
Bucătarul britanic Tristan Welch a creat un sandwich cu peste 40 de tipuri de carne.

Cântărind peste 12 kilograme și încărcat cu peste 40 de tipuri de carne, sandwich-ul pe care îl vedeți este visul oricărui gurmand carnivor.

Bucătarul Tristan Welch a creat în mai mult de patru ore ceea ce ar putea fi cel mai „cărnos” sandwich, cu ocazia lansării emisiunii „Man vs Food Nation” la televiziunea Food Network din Marea Britanie.

Sandwich-ul are aproape 37 cm înălțime și lungimea de 60 cm, iar cel care s-ar încumeta să îl consume nu va putea face asta în mai puțin de 10 ore.

Sandwich-ul cu cea mai multa carne

Giganticul preparat conține 1.4 kg de suncă, 2 kg de salam, curcan și bacon, 1 kg de cârnați, 720 g de chorizo și puțină salată.

Cel mai cărnos sandwich din lume este o creație epică, a declarat Nick Thorogood, de la Food Network.

Noua emisiune britanică, găzduita de Adam Richman, care va propune o serie de provocări culinare inedite, a câștigat foarte mulți fani încă de la lansarea ei din 2008.

Rețeta acestui sandwich cu carne este disponibilă și online, pentru cei care sunt dispuși să accepte provocarea de a-l realiza și consuma acasă.