Cel mai înalt hotel din lume a fost deschis în Dubai

De: Gabriela Voicu / 01.03.2013, 10:03
Cel mai înalt hotel din lume a fost deschis în Dubai
Începând de ieri, Dubaiul și-a mai adjudecat un record mondial, odată cu inaugurarea oficială a celui mai înalt hotel din lume, potrivit CNN.

Începând de ieri, Dubaiul și-a mai adjudecat un record mondial, odată cu inaugurarea oficială a celui mai înalt hotel din lume, potrivit CNN.

JW Marriott Marquis a intrat în Cartea Recordurilor drept cel mai înalt hotel din lume, având 72 de etaje și înălțimea de 355 de metri. Momentan, doar unul dintre cele două turnuri cu arhitectură futuristă își așteaptă oaspeții, urmând ca cel de-al doilea să fie finalizat în 2014.

Cameră din cel mai înalt hotel

JW Marriott Marquis cuprinde și nouă restaurante și cinci baruri, ultimele două etaje ale hotelului fiind ocupate de Vault Lounge, unde clienții pot admira panorama orașului.

„Până acum, nu exista în Dubai un hotel unde putea fi organizată o convenție la care să participe 1.000 de persoane. JW Marriott Marquis poate oferi acum asemenea servicii”, explică directorul general al hotelului, Rupprecht Queitsch.