Cel mai mare piton capturat vreodată în Florida

De: Marian Andrei / 14.08.2012, 16:00
Cel mai mare piton capturat vreodată în Florida
Universitatea din Florida a anunțat zilele acestea că a capturat cel mai mare piton din istoria acestui stat american.

Este monstruos! Are 30 de centimetri diametru„, a descris șeful secției herpetologice a Muzeului de Istorie Naturală al Universității din Florida, Kenneth Krysko, pitonul birmanez cu lungimea de 15,5 metri și greutatea de 80 de kilograme. „Acești șerpi traiesc foarte mult și prezența lor este un pericol real pentru orice ființă, fiind de neoprit, în condițiile în care un piton de asemenea lungime poate mânca tot ce își dorește„, a adăugat Krysko.

Pitonul fusese capturat pe 6 martie în apropierea unei stațiuni de cercetare a Parcului Național din Everglades iar specialiștii i-au montat un emițător și aparatură de observare, după care i-au dat drumul în libertate pentru a fi folosit pe post de „agent secret”. În toată această perioadă pitonul a fost ținut sub observație, din aer și de pe pământ, specialiștii arătând că informațiile culese pot ajuta la controlul populației de pitoni din Florida.

Pe 19 aprilie, pitonul a fost capturat din nou și, pentru că din punct de vedere științific nu mai era de folos, a fost euthanasiat. Cu această ocazie, s-a contatat că pitonul, care era femelă, a doborât și recordul de material reproductiv, în abdomen având nu mai puțin de 87 de ouă.

Pitonii birmanezi, originari din Asia, au fost aduși de furnizorii de animale de companie exotice, iar exemplarele scăpate în libertate s-au înmultit necontrolat în Parcul Național din Everglades, oficialii parcului fiind îngrijorați de „pofta lor de mâncare„.