Cele 10 porunci și bicicleta

De: Marian Andrei / 05.07.2013, 20:32
Cele 10 porunci și bicicleta
Un preot se duce amărât la șeful de post din comună.

– Ce-i părinte,ce s-a întâmplat?

– Fiule mi-au furat hoții bicicleta. Polițistul s-a gândit puțin apoi îi spune:

– Părinte, la slujba de duminică să le vorbești enoriașilor despre cele 10 porunci. Când ajungi la „Să nu furi” – te uiți atent la fețele enoriașilor. În mod sigur cel care este vinovat se va rușina și va lăsa privirea în pământ.

Plecă preotul, iar după o săptămână se întâlnește cu polițistul.

– Ce faci părinte, mi-ai ascultat sfatul?

– Da, fiule, le-am vorbit enoriașilor despre cele 10 porunci și când am ajuns la „Să nu preacurvești” mi-am adus aminte unde am lăsat bicicleta!