Cele mai ciudate 10 concepte auto din anii ”80!

De: Dragos Tanase / 18.06.2014, 13:45
Cele mai ciudate 10 concepte auto din anii ''80!
Revoluția tehnologică din anii ''80 s-a regăsit și în mașinile produse de giganții auto mondiali.Și ce metodă mai bună avem de a vedea ideile designerilor de atunci... dacă nu prin intermediul conceptelor?

Vezi un TOP 10 cu cele mai ciudate și interesante prototipuri din anii ”80:

10. Citroën Karin Concept (1980)

O mașină apărută în anul 1980 și inspirată din conceptul Bertone Lancia Stratos Sibilo din 1978. Dar asta contează mai puțin. Ceea ce contează e că avea trei scaune aranjate în stilul McLaren F1 și o caroserie care arată ca o piramidă.

9. Tatra Grafit Concept (1986)

Supermașina fostei Cehoslovacii a purtat numele Tatra Grafit și a primit, pe lângă un propulsor V8 de 3,5 litri cu 162 CP, o caroserie din fibră de carbon. Minunat.

8. Mercedes-Benz NAFA Concept (1982)

NAFA înseamnă Nahverkehrsfahrzeug în germană, ceea ce se traduce prin vehicul pentru distanțe scurte (sau cărucior pentru transport). Chiar dacă nu a ajuns în producția de serie din cauză că nu respecta normele de siguranță ale vremii, măsurând doar 2,45 metri lungime, conceptul NAFA a stat la baza modelelor Smart ForTwo și Mercedes-Benz A-Class.

7. Pontiac Trans Sport Concept (1986)

Acest prototip minunat a apărut în 1986 și ar fi trebuit să devină unul dintre cele mai interesante monovolume de serie din istorie, judecând după ușile de tip gullwing pentru pasagerii din spate, acoperișul panoramic imens și jocul electronic Nintendo Entertainment System (NES). Dar, așa cum General Motors ne-a arătat de-a lungul istoriei, tot ce era bun la concept a fost aruncat la gunoi pentru versiunea de serie, iar rezultatul a fost un monovolum la fel de plictisitor ca toate celelalte. Câh.

6. Briggs and Stratton Gasoline Electric Hybrid Concept (1980)

Rezultatul muncii unei companii care se ocupă cu producția de motoare pentru mașini de tuns iarba. Pe scurt, mașina trebuia să fie o hibridă, doar că designerul său, Brooks Stevens, era un fan atât de mare al bateriilor, încât a instalat aproape jumătate de tonă de acumulatori (450 kg) în portbagaj. Și acum ai aflat și motivul pentru care are două osii în spate.

Vezi locurile 1-5, pe promotor.ro!