Cele mai influente femei din lume, în 2013

De: Gabriela Voicu / 08.05.2013, 10:45
Lista celor mai influente 100 de personalități din lume în 2013, publicată luna trecută de revista Time, include 35 de femei. Află cine sunt acestea!

Luna trecută, revista Time a publicat lista celor mai influente 100 de personalități din lume în 2013. Cineastul Steven Spielberg, Ducesa de Cambridge, cântăreața Beyonce, președintele american Barack Obama și Papa Francisc se regăsesc în top, alături de tânăra pakistaneză Malala Yousafzai, țintă a atacurilor talibanilor din octombrie 2012, devenită simbol al drepturilor copilului și al drepturilor fetelor la educație.

Showbiz.ro te trimite la EROS SHOW! Vrei și tu?

Această listă include personalități din domenii foarte diferite – artiști, sportivi, politicieni, oameni de afaceri considerați remarcabili -, iar editorii revistei Time au decis să prezinte pentru prima dată revista cu șapte coperți diferite, în funcție de zonele de pe Glob în care este comercializată.

Sheryl Sandberg

Topul include 35 de femei și trei cupluri faimoase, respectiv cântăreții americani Jay-Z și Beyonce, președintele chinez Xi Jinping și eleganta lui soție, Peng Liyuan, și cuplul prezidențial american Michelle și Barack Obama.

Președintele american se află în fruntea listei Time pentru a opta oară consecutiv – un record pentru personalitățile care figurează în acest an.

Francisc, noul Papă de la Vatican, disidenta birmană Aung San Suu Kyi și liderul nord-coreean Kim Jung-un fac și ei parte din lista personalităților emblematice din 2013, desemnate de Time. Mai jos puteți vedea lista celor 35 de femei din top, considerate cele mai influente din lume:

1. Valerie Jarrett (56 de ani, Iran) – consilier al președintelui Barack Obama
2. Gina Rinehart (59 de ani, Australia) – cea mai bogată femeie din Australia
3. Shonda Rhimes (43 de ani, SUA) – scenarist, producător, regizor
4. Sheryl Sandberg (43 de ani, SUA) – COO Facebook
5. Marissa Mayer (37 de ani, SUA) – CEO Yahoo
6. Hannah Gay, Katherine Luzuriaga, Deborah Persaud – cercetătoare, au vindecat un nou-născut de virusul HIV
9. Vrinda Grover (49 de ani, India) – avocat, susținătoare a drepturilor femeilor
10. Roya Mahboob (25 de ani, Afghanistan) – antreprenoare, CEO al companiei Afghan Citadel Software
11. Kimberly Blackwell (44 de ani, SUA) – oncolog
12 Erica Kochi (33 de ani, Japonia) – tehnologie, soluții IT
13. Mary Nichols (68 de ani, SUA) – este „Thomas Edison” în domeniul protecției mediului înconjurător
14. Kamala Harris (48 de ani, SUA) – jurist
15. Elena Kagan (52 de ani, SUA) – judecător
16. Susana Martinez (53 de ani, SUA) – guvernatorul orașului New Mexico
17. Joyce Banda (63 de ani, Malawi) – președintele Republicii Malawi
18. Malala Yousafzai (15 ani, Pakistan) – activistă, simbol al drepturilor copilului și al drepturilor fetelor la educație.
19. Lena Dunham (26 de ani, SUA) – actriță, regizor, producător
20. Omotola Jalade-Ekeinde (34 de ani, Nigeria) – actriță, cântăreață, filantroapă

Kate Middleton

21. Lindsey Vonn (28 de ani, SUA) – campioană la ski alpin
22. Gabrielle Giffords (42 de ani, SUA) – avocat, politician
23. Beyoncé (31 de ani, SUA) – cântăreață
24. Kate Middleton (31 de ani, UK) – Ducesă de Cambridge
25. Michelle Obama (49 de ani, SUA) – Prima Doamnă a Americii
26. Li Na (31 de ani, China) – campioană la tenis
27. Daphne Koller (44 de ani, SUA) – profesor, co-fondatoarea platformei educaționale Coursera
28. Park Geun-hye (61 de ani, Coreea de Sud) – președintele Coreei de Sud
29. Jennifer Lawrence (22 de ani, SUA) – actriță
30. Aung San Suu Kyi (67 de ani, Burma) – politician
31. Christina Aguilera (32 de ani, SUA) – cântăreață
32. Mindy Kaling (33 de ani, SUA) – comedian, scriitoare
33. Jenna Lyons (44 de ani, SUA) – președintele companiei J.Crew Group, Inc.
34. Hilary Mantel (60 de ani, Anglia) – romancieră
35. Peng Liyuan (50 de ani, China) – Prima Doamnă a Chinei