Cele mai ucigașe 10 epidemii din istorie

Apropo.ro / 18.06.2014, 11:00
Omenirea a fost afectată, de-a lungul timpului, de boli și epidemii care au făcut milioane de victime și chiar au schimbat cursul istoriei.
Interesant este că, pe vremuri, o epidemie afecta doar o anumită regiune. În zilele noastre, deși medicina s-a dezvoltat într-atât de mult încât pericolul a fost diminuat, posibilitatea de a trece rapid, dintr-o regiune în alta, face ca eventualii viruși să poată ajunge fără probleme dintr-o zonă în alta a lumii.
 
1. Variolă
 
 
Variola a fost o boală care a afectat întreaga omenire pentru circa 12.000 de ani. Primele semne au fost descoperite pe corpul mumificat al unui preot egiptean despre care se spune că a trăit în jurul anului 10.000 Î.Chr. De asemenea, variola a ucis 90-95% din populația Americii, după ce aceasta a intrat în contact cu europenii care au colonizat „Lumea Nouă”. Se spune că Hernan Cortes, celebrul conchistador, a distrus Imperiul Aztec grație acestei boli care a decimat populația aztecă. În secolul XX, între 300 și 500 de milioane de oameni au murit, în întreaga lume, din cauza variolei. Dintre aceștia, 20.000 de oameni au murit în India, în 1970. Se consideră că variola a fost eradicată de pe întreg Globul Pământesc înainte de 1979, grație vaccinurilor.
 
2. Febră tifoidă
 
 
Denumirea acestei boli vine din Grecia Antică și face referire la alterarea condițiilor mentale ale celor afectați de boala în sine. Epidemia de febră tifoidă s-a răspândit în Europa, în secolele XVI – XIX, și în special în perioadele de război. Febra tifoidă apar în locurile supraaglomerate în care oamenii locuiesc în condiții neigienice, precum închisori sau barăci militare. În 1812, armata lui Napoleon a fost decimată mai degrabă de febra tifoidă decât de armata rusă. Circa trei milioane de oameni au murit în Rusia, pe perioada Primului Război Mondial, din cauza febrei tifoide. De asemenea, mulți prisonieri din lagărele de concentrare au murit de febră tifoidă, în Al Doilea Război Mondial. Astăzi există un vaccin eficient împotriva acestei boli care mai apare doar rareori în Asia, Europa de Est, Orientul Mijlociu și diferite zone din Africa.
 
3. Ciuma Atenei
 
 
Orașul Atena a fost lovit, în perioada Greciei Antice, de o ciumă care a ucis o treime din populație. Totul s-a petrecut în perioada 430-427 î. Chr., când Grecia era în război cu Sparta. Se spune ca în perioada respectivă Atena a fost lovită cruntă de o boală care părea să fie o combinație de febră tifoidă cu variolă și antrax. Se spune că boala ar fi venit din Etiopia. Pe lângă moartea oamenilor, boala respectivă a produs o schimbare uriașă în plan social și religios, grecii pierzându-și încrederea în zeii lor.
 
4. Ciuma lui Iustinian
 
 
Considerată una dintre cele mai mortale epidemii din istorie, Ciuma lui Iustinian a lovit Imperiul Bizantin în 541-542. Se consideră că era un fel de ciumă bubonică. În anul 541, circa 10.000 de locuitori ai orașului Constantinopol mureau în fiecare zi, din cauza acestei boli. Și cum nu existau condițiile necesare pentru înmormântarea atâtor oamenii, cadavrele erau lăsate, de obicei, acolo unde erau găsite. Epidemia a reizbucnit de mai multe ori, până în jurul anului 750. A avut un rol important în slăbirea Imperiului Bizantin în condițiile în care a ucis aproape jumătate din populația orașului Constantinopol și un sfert dintre locuitorii aflați pe coasta de est a Mării Mediteraneene.
 
5. Moartea Neagră
 
 
A afectat Asia și Europa în perioada 1343 – 1771. A fost produsă de o bacterie despre care se spune că ar fi provenit din Asia Centrală. S-a dezvoltat în China în anii 1300 și a ajuns în Europa prin intermediul șobolanilor aflați pe mai multe vase comerciale. Au murit circa 75 de milioane de oameni, respectiv 20 de milioane de locuitori ai Europei, ceea ce la vremea respectivă însemna aproape jumătate din populația Continentului. 
 
6. Febra Galbenă
 
 
Este o boală ce afectează America de Sud și America de Nord încă din anii 1600. Boala provine din Africa și a ajuns în America pe vremea când numeroși locuitori ai Africii erau transportați în America, în condiții total nepotrivite, pentru a munci ca sclavi. Febra Galbenă este cauzată de mușcăturile țânțarilor. În America, boala a apărut prima dată în 1647, în Barbados, iar apoi s-a dezvoltat în Mexic și Brazilia. Deși este considerată o boală tropicală, febra galbenă a afectat rapid și mai multe orașe americane precum New York, Philadelphia sau New Orleans. În secolul XVII, peste 20.000 de persoane au murit, din cauza acestei boli, doar în valea râului Mississippi. Boala încă mai creează mari probleme, iar călătorilor le este recomandat să se vaccineze înainte de a ajunge în zone unde se știe că există această boală.
 
7. Holera
 
 
Este o boală care afectează întreaga lume, începând cu anul 1817. Holera a apărut poate cu mii de ani în urmă, în India, dar abia din anul 1817 au apărut informații conform cărora holera face ravagii și în alte părți ale Globului. Peste 10.000 de soldați britanici, masați în India, au murit din cauza acestei boli care a ajuns în întreaga lume prin intermediul celor care au preluat-o din India. Epidemii de holeră apar mai ales în zone unde nu există apă potabilă. Poate fi tratată cu antibiotice și vaccinuri, în ultimii ani neexistând o epidemie semnificativă.
 
8. Gripa spaniolă
 
 
A afectat întreaga lume timp de câțiva ani, după Primul Război Mondial. Este considerată predecesoarea Gripei Aviare. A ucis aproape 100 de milioane de oameni, 5% din populația întregului Glob la vremea respectivă. A fost facilitată de retragerea soldaților implicați pe diferite fronturi în Primul Război Mondial. Este interesant că îi afecta mai ales pe tinerii despre care se credea că au un sistem imunitar puternic. Din cauza cenzurii, locuitorii din Europa și SUA nu erau puși la curent cu existența acestei boli și nu știau cât de gravă este situația.
 
9. Poliomielita
 
 
Poliomielita exista de mii de ani în întreaga lume, dar abia în secolul XX au existat mai multe epidemii de poliomielită la nivel Global, cele mai importante fiind cele din 1916 și 1952. Poliomielita afecta mai ales copiii care riscau să rămână paralizați. În anii 1950 s-a spus că poliomielita a fost eradicată grație unui vaccin pus la cale de doctorul Jonas Salk. Totuși, recent, semne ale unor epidemii de poliomielită au reapărut în Asia, Africa și Orientul Mijlociu.
 
10. SIDA
 
 
A apărut în anii 1960 și de atunci afectează întreaga lume. Este o boală infecțioasă și contagioasă care se transmite pe cale sexuală sau sangvină. Se spune că se datorează unei bacterii provenite din Africa Centrală. Până acum, în jur de 25 de milioane de oameni au murit de SIDA, la nivel global. Alte peste 40 de milioane de persoane sunt afectate de acest virus. Specialiștii se tem că alte câteva milioane de persoane nu știu că suferă de această boală.