Celebrul Big Ben din Londra va fi rebotezat

De: Marian Andrei / 27.06.2012, 12:00
Celebrul Big Ben din Londra va fi rebotezat
Un număr de 331 de membri ai Parlamentului britanic, între care și premierul David Cameron, au semnat o petiție prin care cer schimbarea numelui celebrului turn cu ceas de la Palatul Westminster în Turnul Elisabeta (Elisabeth Tower).

Schimbarea numelui se dorește a fi un omagiu adus reginei Elisabeta a II-a și să marcheze, astfel, cea de-a 60-a aniversare a urcării sale pe tron.

Big Ben este unul dintre cele mai faimoase repere ale Londrei, o mare atracție turistică, concurând cu simboluri ca Turnul Eiffel din Paris și Statuia Libertății din New York.

Numele oficial al turnului, care face parte din clădirea parlamentului britanic, este Clock Tower (Turnul Ceasului), dar este mult mai bine cunoscut ca Big Ben, după numele clopotului gigantic aflat înăuntru.

Reacțiile în rândul publicului sunt, însă, împărțite, un sondaj de opinie arătând că jumătate dintre cetățeni se opun schimbării și numai 30 la sută o susțin.

Parlamentul urmează să examineze chestiunea la sfârșitul lunii iunie și, probabil, să aprobe noul nume pentru „Big Ben”.