„Chefi la cuţite” şi-a ales cele trei echipe

Apropo.ro / 29.03.2017, 14:35
„Chefi la cuţite” şi-a ales cele trei echipe
Marţi seara, când emisiunea a fost lider de piaţă pe toate categoriile de public, „Chefi la cuţite” a adus ultimele probe eliminatorii din Bootcamp, iar cei trei chefi şi-au ales echipele cu care de săptămâna viitoare vor intra în confruntări. Un nou sezon, noi culori pentru cele trei echipe, astfel că chef Bontea va conduce echipa verde, chef Dumitrescu va defila în portocaliu, în vreme ce pentru chef Scărlătescu al treilea sezon are culoarea mov.

Emoţii mari, dar şi bucurii pe măsură la alegerea celor trei echipe: concurenţii au trecut prin toate stările în aşteptarea deciziilor celor trei juraţi. Echipa verde condusă de chef Bontea este formată din: Puiu Vasile, Roxana Pârjol, George Manole, Cosmin Dan, Gemelina Opriş şi Silviu Briceag. Echipa portocalie condusă de chef Dumitrescu este formată din: Andrei Căldăraru, Nina Rus, Adrian Szucs, Ioan Popa, Ruxandra Urse, Mihai Mureşan. Iar echipa mov condusă de chef Scărlătescu este formată din: Angie Cobut, Iulian Mitea, Lorant Erdei, Dihn Thi Binh Minh, Andrei Luţă şi Gianny Bănuţă.