Chefii împart ultimele cuţite înaintea etapei de Bootcamp

De: Cristiana Trifu / 23.10.2017, 14:42
Chefii împart ultimele cuţite înaintea etapei de Bootcamp
În această seară ultimii concurenţi se luptă pentru un cuţit în jurizarea pe nevăzute, înainte ca chefii să dea startul primei probe de Bootcamp. De la ora 20:00 pe Antena 1, Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu vor avea parte de farfurii excepţionale, spectacol şi multe surprize- atât sub cloşurile misterioase, cât şi în spatele uşilor de jurizare.

Concurenţi talentaţi, cu multă experienţă la bancul de lucru, sau aflaţi la început de drum şi-au încercat până în acest moment norocul în bucătăria ,,Chefi la cuţite”, însă apariţiile memorabile vor continua să facă deliciul telespectatorilor şi în această seară. Un alt bucătar junior de doar paisprezece ani este pregătit să demonstreze că poate înfrunta cu mult curaj orice provocare culinară. Cu optimismul şi încântarea caracteristică vârstei, Alex va dori să împărtăşească cu cei trei juraţi pasiunea lui pentru deserturi şi să demonstreze că merită un loc în următoarea etapă. Printre platinguri demne de finală şi preparate savuroase, cei trei juraţi vor întâlni şi personaje pe măsură.  Un astfel de exemplu este Pepino de România, un concurent care a făcut senzaţie cu mişcările sale de dans în sezonul trecut al emisiunii iUmor. Deşi nu stăpâneşte la fel de bine tehnicile de gătit ca ritmul coregrafiei, în seara aceasta vine în competiţia culinară a momentului  ,,pentru a-şi surprinde fanii”. Cum vor reacţiona juraţii când se confruntă cu o asemenea apariţie şi ce provocări vor avea pentru exentricul concurent, telespectatorii află diseară, de la ora 20.00.

Ediţia de azi pregăteşte şi o petrecere în platoul emisiunii organizată de juratul care va pierde jocul la masa de poker. În stil românesc, cel care se va ocupa de detaliile bairamului va trebui să se asigure că muzica, luminile colorate şi aperitivele reci vor fi demne de ,,un chef la Chefi la cuţite”. Care dintre juraţii Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu se va afla în spatele acestui moment rămâne să vedem diseară. Tot atunci, telespectatorii vor putea să urmărească şi prima probă de Bootcamp ce marchează noua etapă eliminatorie a concursului. Tehnica, rapiditatea şi îndemânarea concurenţilor ce au obţinut un cuţit la jurizarea pe nevăzute vor fi testate în această seară, într-o provocare culinară extrem de solicitantă. Cine va rezista acestui test şi cine va pleca acasă, telespectatorii Antena 1 vor afla în această seară, de la ora 20:00, într-o ediţie completă a celei mai iubite emisiuni culinare ,,Chefi la cuţite”.