Cher și-a anunțat ultimul turneu din carieră

Apropo.ro / 10.07.2012, 15:20
Cher și-a anunțat ultimul turneu din carieră
Cântăreața Cher a anunțat că turneul "Never can say goodbye" va fi ultimul din cariera ei de artist.

Cher a anunțat, încă o dată, că nu va mai face turnee muzicale, iar cel intitulat „Never can say goodbye” va fi și ultimul.

Doar că… la fel a anunțat și în 2005, când a decis să se retragă, însă nu a putut sta departe de scenă.

În prezent, artista pregătește un album muzical, a cărei lansare va fi precedată de câteva show-uri, după care va spune, din nou, stop.

Cher, în vârstă de 65 de ani, a anunțat acest lucru și pe contul de Twitter, argumentând că la mijloc sunt o serie de probleme de sănătate de rezolvat, inclusiv recuperarea totală după accidentul pe care l-a suferit pe scenă, când și-a rupt piciorul. Artista a tot amânat rezolvarea acestor probleme, însă acum nu se mai poate altfel.

Pe noul album al lui Cher, al 26-lea din carieră, va fi inclus și duetul cu Lady Gaga, de care aceasta este foarte încântată.