China „ia fața” Statelor Unite în Războiul Stelelor

De: Marian Andrei / 14.01.2014, 17:30
China
Armata Chinei a testat prima sa rachetă hipersonică care, potrivit Pentagonului, poate penetra scutul antirachetă american.

Testul, efectuat pe 9 ianuarie, i-a îngrijorat pe specialiștii americani, noul vehicul „alunecător” hipersonic (HGV – hypersonic glide vehicle) fiind detectat ca atingând o viteză de 10 ori mai mare decât viteza sunetului (10 Mach), a declarat sub protecția anonimatului un oficial al Pentagonului.

Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!

Vehiculele (rachetele) hipersonice sunt proiectate pentru lovituri precise și rapide, putând transporta încărcături nucleare, dar și pentru protecția și apărarea împotriva rachetelor inamice.

Rachetele hipersonice, care pot dezvolta viteze între 5 și 10 ori viteza sunetului, sunt în acest moment în faza de testare, în afară de China, și în Statele Unite, Rusia și India.

Bazându-se pe rapoarte venite de la surse chinezești, Mark Stokes, un fost ofițer al Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, spune că noul tip de HGV produs de China ar putea atinge viteze de 12 Mach, ceea ce ar compromite sistemul antirachetă american.

Spre deosebire de China care păstrează secretul armelor sale, Rusia a declarat recent că este în curs de dezvoltare o nouă clasă de vehicule supersonice, capabile să penetreze orice sistem de apărare antirachetă.