Chiriasii evacuati din imobilele retrocedate fostilor proprietari, cu venituri reduse, invaliditate si/sau pensionari, vor avea prioritate în repartizarea unei locuinte sociale de catre consiliile locale.
Locuintele vor fi rezervate titularilor contractelor de închiriere a locuintei retrocedate, care nu detin un alt imobil, inclusiv casa de vacanta, care nu au înstrainat o locuinta dupa 1 ianuarie 1990, care nu au beneficiat de sprijinul statului la contractarea de credite pentru constructia unei case si care nu sunt chiriasi ai unei alte locuinte de stat, potrivit unei ordonante de urgenta aprobata, joi, de Guvern.
Conform legii, fondul de locuinte destinate închirierii persoanelor si/sau familiilor evacuate sau care urmeaza sa fie evacuate din locuintele retrocedate în natura fostilor proprietari se constituie de catre consiliile locale.
Prioritate vor avea persoanele cu un venit mediu net lunar, realizat în ultimele 12 luni, cu cel putin 20% sub nivelul de venit net lunar stabilit anual prin hotarâre de Guvern, precum si persoanele cu handicap, invalizi si/sau pensionari, potrivit deciziei de joi a Guvernului.
Nivelul chiriei va fi stabilit odata cu încheierea contractului.