Muzicianul Chris Robinson a depus o cerere în justitie prin care cere divortul de actrita Kate Hudson, invocând existenta unor divergente ireconciliabile, transmite BBC News Online.
Potrivit dosarului de divort, muzicianul din cadrul formatiei Black Crowes, care are 39 de ani, încearca sa obtina nu numai separarea de sotia sa, ci si custodia copilului în vârsta de trei ani al cuplului.
Cei doi, care s-au casatorit în 2000, si-au anuntat separarea în august.
Kate Hudson, care are 27 de ani, este fiica cunoscutei actrite Goldie Hawn. Ea a fost nominalizata la Oscar pentru „cea mai buna actrita în rol secundar” pentru rolul ei din productia „Almost Famous”. Actrita este cunoscuta publicului international din filme precum „You, Me and Dupree” si „How to Lose a Guy in 10 Days”.
Robinson a înfiintat formatia The Black Crowes în 1985 si a ajuns celebru în anii 1990 cu hituri precum „She Talks To Angels” si „Hard to Handle”.