Christina Perri pleacă în turneu alături de Ed Sheeran

De: Nicoleta Nicolae / 07.04.2015, 09:00
Christina Perri pleacă în turneu alături de Ed Sheeran
Christina Perri va fi oaspetele special al lui Ed Sheeran în cadrul turnelui pe care îl are programat pe teritoriul american, începând din toamnă. Turneul debutează la Houston pe 3 septembrie şi se va încheia pe 23 septembrie.

A fost un an plin de realizări pentru Christina Perri graţie lansării celui de-al doilea album ,“Head of Heart”, care a fost foarte bine primit de public. Pe lângă emisiunile şi evenimente live la care a luat parte, Perri a susţinut numeroase concerte în America de Nord, Europa, Asia şi America latină, multe dintre ele desfăşurându-se cu casa închisă.

Christina a avut calitatea de special guest şi în cadrul turneelor One Republic şi Demi Lovato.

Foto: Yu Tsai/WMG

“Human”, primul single extras de pe “Head or Heart”, a fost premiat cu un disc de platină, depăşind cifra de 1 milion de exemplare vândute. Descris de Billboard drept o “baladă alt-pop delicată”, “Human” s-a dovedit a fi un mare hit, ajungând până în topul celor mai difuzate 10 piese din cadrul mai multor posturi de radio, dar şi în top 10 itunes. Totodată, videoclipul regizat de Elliot Sellers pentru “Human” s-a transformat într-un fenomen incredibil, înregistrând mai mult de 58 de milioane de vizualizări.

În 2011, Christina Perri a fost numită “Breakthrough Pop Artist of 2011” în viziunea iTunes datorită albumului sau de debut “lovestrong”. Cu un prim extras pe single extraordinar  – “Jar of Hearts” – , albumul, produs de câştigătorul premiului Grammy Joe Chiccarelli, a fost distins cu 4 discuri de platină de la lansarea sa din 2011 şi a intrat în primele 5 poziţii în Soundscan/Billboard 200.“A Thousand Years”, o altă piesă de succes a Christinei Perri, a fost inclusă şi pe coloana sonoră a filmului “The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 1 &2”.