Cîinii cu inimă de om

Apropo.ro / 16.02.2009, 00:00
Cîinii cu inimă de om
Toată lumea a auzit de cîinii care salvează oamenii de la înec, de sub avalanşe şi dărîmături. În ediţia de duminică, 22 februarie, Cristian Tabără merge la Craiova, locul unde sînt pregătiţi pentru misiuni riscante aceşti cîini atît de sensibili la suferinţa oamenilor.

Activitatea echipei “Cîine de salvare” a început în 1996, iar bazele au fost puse de Liviu Ionescu, un craiovean cu un palmares impresionant în chinologie. În cîţiva ani, acesta a reuşit să aducă echipa în elita mondială a salvatorilor canini, iar semn al recunoaşterii internaţionale este faptul că, anul acesta, Campionatul mondial al cîinilor de salvare va fi organizat în România.

Atît Liviu Ionescu cît şi colegii săi fac această muncă voluntar şi numai din pasiunea pentru cîinii care vin în ajutorul oamenilor aflaţi în situaţii-limită. Performanţele cîinilor de la Craiova au atras atenţia CNN, dar şi televiziunii Rai Uno, care au realizat reportaje pe această temă.

Căţeii olteni s-au făcut remarcaţi în operaţiunile de salvare care au urmat cutremurelor din Turcia şi au dat “o mînă” de ajutor în Iran, Croaţia şi Grecia. De altfel, la Craiova se află şi cîini care au diploma de “cîine de salvare NATO”.

În ţară, oltenii “cu patru lăbuţe” au salvat turiştii pierduţi în munţii Parîng şi Bucegi, dar au intervenit şi în situaţii de urgenţă la Hunedoara, Dolj, Tulcea sau Constanţa. De asemenea, ei s-au numărat printre adevăraţii eroi din timpul inundaţiilor catastrofale din Moldova în vara anului 2005 şi primăvara anului 2006.

Din 2003, organizaţia World Vision a apelat la Centrul de educare canină condus de Liviu Ionescu pentru a ajuta copiii cu dizabilităţi. S-a constatat, de-a lungul timpului, că micuţii suferind de diverse afecţiuni răspund foarte bine la acest tip de terapie şi că, în multe cazuri, căţeii antrenaţi special la Craiova sînt cel mai bun tratament.

Te vezi la Ştirile PRO TV – duminică, 13.15, PRO TV