Cine evoluează în prima semifinală de la Românii au talent!

De: Nicoleta Nicolae / 29.04.2016, 10:31
Cine evoluează în prima semifinală de la Românii au talent!
Cei patru juraţi, Andi Moisescu, Mihaela Rădulescu, Andra şi Florin Călinescu, sunt gata să vadă evoluţia semifinaliştilor, iar Smiley şi Pavel Bartoş sunt nerăbdători să aducă distracţia în casele tuturor românilor.

Trupa Maximum, Jimmy & Guvid, Teatrul de umbre Verba, Daniel Hex, Mara Prună, grupul Dreams Drums Druum, Anca Baltac, Cris & Lori, Adonis Crash Boom, Andrei Surdu, Elena şi Emanuela Popescu şi Cristian Zlatan vor urca pe scenă şi îşi vor duce talentul la un alt nivel, prezentând publicului şi juraţilor numere senzaţionale, pregătite special pentru această etapă a competiţiei.

Pe lângă foarte mult talent autentic, vom avea parte şi de două momente speciale. Adrian Popa a fost anul trecut în finala Românii au talent alături de trupa Kid A, al cărui fondator şi coregraf este, iar în prima ediţie live de anul acesta a show-ului va încânta publicul cu un moment memorabil de dans. ”Sunt fericit şi onorat de această invitaţie şi de reîntâlnirea extraordinară cu echipa PRO TV! Faptul că anul trecut am participat la acest concurs a fost de neuitat şi m-a ajutat foarte mult în carieră. Am devenit mai cunoscut şi apreciat pe plan naţional. După ce anul trecut am adus României pentru prima dată titlul European World Dance Masters, mâine voi prezenta la Românii au talent show-ul Unknown, cu care voi reprezenta ţara noastră luna viitoare la competiţiile Radix şi The Dance Awards din Statele Unite ale Americii.”, a spus încântat Adrian.

De curând a lansat melodia Insomnii, care se bucură de un real succes, iar diseară, Smiley o va cânta împreună cu trupa sa pe scena talentului. ”Vinerea asta nu se doarme! Vă aştept la prima ediţie live de la Românii au talent din acest sezon, eu şi Pavel vom fi la datorie, ca în fiecare an. Pe lângă toate momentele spectaculoase pe care le veţi vedea din partea concurenţilor, v-am pregătit şi eu o surpriză. Voi cânta live, împreună cu band-ul meu, noul single, Insomnii. Ne vedem mâine, de la 20:30, la PRO TV!”, a declarat Smiley.