Clio, partea a II-a

Apropo.ro / 11.12.2001, 12:01
Clio, partea a II-a
Lansat de curand in Romania, in cadrul actiunii "Porti deschise la Renault", noul Clio incearca sa continue succesul primului model. Desi la noi in tara mai apreciat a fost Clio Symbol datorita pretului redus si caroseriei de tip berlina cu portbagaj foarte incapator, Clio II in doua


Lansat de curand in Romania, in cadrul actiunii „Porti deschise la Renault”, noul Clio incearca sa continue succesul primului model.

Desi la noi in tara mai apreciat a fost Clio Symbol datorita pretului redus si caroseriei de tip berlina cu portbagaj foarte incapator, Clio II in doua volume se va stradui sa convinga cu o serie de atu-uri importante. In primul rand, motorizarile: doua propulsoare cu 16 supape, unul de 1.4 litri de 98 CP si altul sport de 2 litri de 172 CP alaturi de dieselul de 80 CP. AUTOSHOW a testat ultima varianta si anume un Clio II 1.9 dTi Expression.

Modificarile aduse exteriorului sunt impresionante mai ales in partea frontala unde noul Clio abordeaza acum un look mai agresiv dat de blocurile optice duble din sticla clara si de calandrul inspirat de la Vel Satis. In spate, stopurile au fost redesenate, iar logo-ul Renault a crescut in dimensiuni, ingloband si butonul de deschidere a hayonului. La interior, surprizele continua.

Plansa de bord a fost schimbata si au aparut spatii de depozitare noi, cum ar fi un suport pentru doua pahare, aflat la baza consolei centrale. Spatiul la interior nu este foarte mare dar suficient pentru patru pasageri. Portbagajul ofera 255 litri, iar daca rabatem bancheta, capacitatea de incarcare creste la 1037 litri. Odata instalati la volan ne putem gasi cu usurinta pozitia ideala de condus deoarece Renault ofera in dotarea standard reglaj pe inaltime al scaunului soferului si al volanului.

Tot in echiparea standard mai regasim aer conditionat manual, geamuri fata si oglinzi actionate electric precum si radiocasetofon 4x15W RDS cu afisaj separat in partea superioara a consolei centrale si reglaje in spatele volanului. Modelul testat de noi era dotat cu instalatie de climatizare automata, ce s-a dovedit extrem de folositoare intr-o foarte calduroasa zi de sfarsit de octombrie. Propulsorul diesel are capacitatea cilindrica de 1.9 litri si ofera 80 CP, dezvoltati la 4000 rpm.

Cuplul maxim este de 160 Nm la 2000 rpm. Motorul 1.9 dTi s-a dovedit vivace, oferind soferului acceleratii si reprize interesante dar in acelasi timp „furnizand” o cantitate destul de importanta de zgomot si vibratii, mai ales la rece. Tinuta de drum este buna, franele asemenea, doar cutia de viteze se dovedeste un pic neascultatoare „agatand” putin. Consumul este insa cel mai mare atu al versiunii dTi. Clio diesel nu e deloc gurmand, din datele oferite de constructor reiesind un consum urban de 6.7 litri si mixt de 5.2 litri.

Clio s-a maturizat in incercarea de a face fata concurentei din ce in ce mai puternice, vezi Peugeot 206, Fiat Punto, Alfa 147 si in curand noul Ford Fiesta. Dotarea standard este bogata, constructorul francez punand accent pe siguranta: ABS si sistem de asistare la franarea de urgenta, doua airbag-uri frontale si doua laterale, trei tetiere in spate, trei centuri de siguranta in trei puncte pentru locurile din spate si sistem de prindere Isofix pentru scaunul de copil in fata si spate. Se mai adauga gadgeturi gen stergator inteligent de luneta care intra in actiune cand este cuplata treapta de mers inapoi.

Toate acestea fac din noul Clio una din cele mai bine dotate masini in clasa sa la capitolul siguranta activa si pasiva.
Sursa:www.mediafax.ro

Tags: