CNA: Filmele erotice, violente și horror, transmise doar după ora 01.00

Redacția / 27.02.2013, 13:15
CNA: Filmele erotice, violente și horror, transmise doar după ora 01.00
Un proiect de decizie adoptat de Consiliul Național al Audiovizualului prevede transmisia filmelor erotice, de violență și horror doar între orele 01.00 și 06.00.

CNA dorește transmiterea pe posturile tv a filmelor erotice, de violență și horror doar în intervalul orar 01.00 și 06.00, față de ora 24.00 în prezent. Același lucru este valabil și în cazul programelor sponsorizate de producătorii de băuturi alcoolice.

Surprinde-ți mama sau iubita cu o felicitare de Mărțișor!

Transmisia programelor +18 va fi însoțită permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 18 de culoare albă.

Programele „18” sunt „programe interzise minorilor, altele decât cele pornografice, care în Statele Unite ale Americii și în țările din Uniunea Europeană sunt interzise publicului sub 18 ani, filme horror, erotice, de o violență extremă, programe sponsorizate de producătorii de băuturi spirtoase”, conform Codului audiovizualului, aflat în vigoare.

Membrii CNA au adoptat, marți, o prevedere din proiectul de Decizie de modificare a Codului audiovizual, potrivit căreia „nu pot fi difuzate în intervalul orar 06.00 – 24.00 producții care prezintă: violență extremă, fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat; scene de sex, limbaj sau comportament obscen; persoane în ipostaze degradante; lupte libere nereglementate de federații sportive naționale și internaționale”.

Proiectul de Decizie prevede și faptul că sistemul de control parental trebuie să asigure restricționarea accesului la programele „18+”, astfel: accesul să fie posibil numai în baza unui cod personal special dedicat restricționării acestor programe, format din cel puțin 4 cifre.

După ce va vota în integralitatea sa proiectul de Decizie, acesta va fi în dezbatere publică timp de 30 de zile. Decizia va putea intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial.