Cod portocaliu pentru sudul și sud-estul țării, începând cu ora 18:00

Apropo.ro / 05.02.2012, 11:33
Cod portocaliu pentru sudul și sud-estul țării, începând cu ora 18:00
Meteorologii au atenționat că duminică, după ora 18.00, va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu pentru sudul și de sud-estul țării, celelalte zone rămânând sub incidența codului galben.

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat atenționarea emisă în 2 februarie, arătând că aceasta își menține valabilitatea până duminică, la ora 18.00, cu mențiunile că în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei vor mai fi precipitații sub formă de ploaie și lapoviță și pe arii extinse se va produce polei, vantul va fi moderat, iar în celelalte regiuni va ninge.

După ora 18.00 va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu care va viza partea de sud și de sud-est a teritoriului, celelalte zone rămânând sub incidența codului galben„, potrivit ANM.

Codul galben de ninsori și viscol ar putea fi prelungit duminică, însă datele meteo nu arată, cel puțin până în 8 februarie, maximul prognozabil, schimbări majore care să dea motive de panică pentru populație, declara pentru MEDIAFAX directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu.

Citește mai multe detalii despre avertizarea de cod portocaliu, pe Mediafax.ro