Codul portocaliu de vreme rea este valabil până luni la ora 18.00

De: Carmen Ulian / 29.12.2014, 06:00
Codul portocaliu de vreme rea este valabil până luni la ora 18.00
Un început de săptămână extrem de rece, cu temperaturi joase și atenționare de cod portocaliu de ninsori, viscol, precipitații și polei.

Codul portocaliu de vreme rea este valabil până luni, la ora 20.00, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben și cod portocaliu de ninsori, viscol, precipitații și polei, valabilă în nordul, centrul, sudul și estul țării, începând de duminică seara până luni seara, la ora 20:00.

Codul portocaliu de ninsori, viscol, precipitații mixte și polei este valabil în județele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomița, Galați, Vaslui, Bacău, precum și în zona de munte a județelor Argeș, Dâmbovița și Prahova.

În aceste zone, în a doua parte a nopții de duminică spre luni și în cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantitățile de precipitații vor depăși izolat 40 – 50 l/mp. Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind și troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

În Capitală și alte 25 de județe din țară, respectiv Ilfov, Giurgiu, Mehedinți, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Vâlcea, Călărași, Constanța, Tulcea, Neamț, Suceava, Botoșani, Iași, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Maramureș, Sibiu, Alba, Hunedoara și Caraș-Severin, va fi cod galben de ninsori, viscol, precipitații mixte și polei, în același interval.

Citește mai multe detalii pe Mediafax