Colea Rautu, mai mult decat un actor

De: Dragos Tanase / 17.05.2008, 09:00
Actorul de teatru si film Colea Rautu a decedat, pe 13 mai, la 95 de ani, acesta suferind de ciroza. Important este, acum, sa nu-l uitam!

Actorul de teatru si film Colea Rautu a murit, in data de 13 mai, la varsta de 95 de ani, acesta suferind de ciroza.

Maestrul era internat, de mai bine de o saptamana, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, pentru tratarea unei suferinte hepatice mai vechi care se agravase in ultimele saptamani.

Aceasta a fost stirea care a circulat, in mass-media, de marti incoace, insa acum ne propunem sa vorbim despre viata, cariera si succesele marelui actor.

Colea Rautu s-a nascut la 28 noiembrie 1912, in Limbenii Noi, judetul Balti, din Basarabia, fiind cel mai mare fiu din cei patru copii ai familiei Rutkovschi, acesta fiind numele lui adevarat: Colea Rutkovschi!

Actorul Colea Rautu A urmat Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti, a fost mai intai corist la Opera din Cluj, iar apoi a absolvit Academia de Arta Dramatica din Bucuresti.

A avut o indelungata activitate teatrala, fiind actor la diferite teatre, precum: Teatrul de Revista "Constantin Tanase", Teatrul de Opereta, Teatrul de Stat din Pitesti, Teatrul Giulesti, Teatrul National Bucuresti (la initiativa regizorului Sica Alexandrescu), Teatrul "C. Nottara".

La Teatrul Giulesti a jucat intre anii 1952 – 1968, perioada in care a devenit un sustinator infocat al echipei Rapid Bucuresti.

El chiar a primit din partea lui George Copos un loc, pe viata, in loja oficiala. De fapt, el venise tocmai din Republica Moldova ca sa devina mare fotbalist, dar a dat terenul cu iarba pe scena de lemn.

Actorul Colea Rautu (Foto: Wikipedia) A interpretat roluri in peste 70 de filme de lung metraj, atat romanesti, cat si straine, precum si in numeroase seriale de televiziune, printre care: "Desfasurarea" (1954), "Bijuterii de familie" (1957), "Setea" (1960), "Castelanii" (1964), "Fantomele se grabesc" (1966), "Razbunarea haiducilor" (1968) – Ibrahim, "Mihai Viteazul" (1970) – Murad III, "Haiducii lui Saptecai" (1971) – Mamulos, "Nemuritorii" (1974) – Iusuf Pasa, "Stefan cel Mare – Vaslui 1475" (1975) – Soliman Pasa, "Toate panzele sus!" (1976) – Spanu, "Ultima noapte de dragoste" (1979), "Cel mai iubit dintre pamanteni" (1993).

Printre distinctiile primite se afla titlul "Artist Emerit", Premiul de Stat, Premiul de la Karlovy-Vary, Premiul Festivalului de la Moscova.

Actorul a primit premiul ACIN in 1988 (Asociatia Cineastilor din Romania) pentru intreaga activitate si s-a numarat printre laureatii Galei „Varsta de Aur” din 2001, ai Premiilor Nationale in Domeniul Teatrului si Galei Premiilor in Cinematografie.

A fost membru in Uniunea Cineastilor din Romania (UCIN) si al Uniunii Teatrale din Romania (UNITER).

Acum, cu siguranta, mormantul marelui actor din Cimitirul Bellu va deveni loc de pelerinaj, loc unde se afla ingropati si alti mari artisti romani.