Concert Acadelia Sala Palatului: duet surpriză

De: Alexandra Necsoiu / 24.10.2018, 14:47
Concert Acadelia Sala Palatului: duet surpriză
Un show care va întrece toate aşteptările, un decor impresionant, o trupă numeroasă de balet, ţinute extravagante, 10 aparate laser de mare putere, 130 metri pătraţi de ecran led şi peste 300 de aparate de lumină inteligentă vor da strălucire show-ului Acadelia, în premieră la Sala Palatului pe 14, 15 şi 16 noiembrie

„Pentru Acadelia am gândit nişte componente de decor multifuncţionale, pe roţi, care pot fi asamblate în diverse forme. Nu vor lipsi de pe scenă nici elementele dulci, cadrul perfect pentru unele poveşti de neuitat”, promite Adrian Tapciuc, regizorul show-urilor Deliei, care mărturiseşte că încă din luna aprilie au început să lucreze la conceptul şi design-ul scenografic pentru Acadelia. Extravagante vor fi şi ţinutele Deliei, care va schimba cinci outfituri spectaculoase, în timp ce machiajul şi coafura vor accentua caracterul puternic al artistei. 

În show-urile Acadelia din 14, 15 şi 16 noiembrie, Delia va cânta în premieră o piesă pe care a compus-o încă de când a dat titlul acestui show. Iar aceasta nu va fi singura premieră. Interpretarea piesei „Cine m-a facut om mare”, la care Delia ţine foarte mult şi pe care a compus-o în întregime (muzică şi versuri), va fi un moment cu totul şi cu totul special, iar cei care vor fi în sală vor înţelege exact ce înseamnă acest lucru.

Invitaţii speciali ai serilor nu vor lipsi nici ei. „De fiecare dată am avut un numar impresionant de persoane implicate în show. Şi până acum, la fiecare mare concert am avut invitaţi şi artişti din afara ţării: din SUA, Canada, Italia sau Franţa. De asemenea, artişti din ţară. În fiecare an îi avem invitaţi pe cei de la trupa The Sky Dance Iasi, alături de care dorim să creăm multe momente impresionante vizual. Nici anul acesta nu vom schimba acest obicei”, povesteşte Adrian Tapciuc, regizorul show-urilor Deliei.

Acadelia va fi mai mult decât un regat al dulciurilor şi al culorilor, ci şi un show pentru întreaga familie, presărat cu surprize, emoţii puternice, capabile să creeze momente memorabile.  Va fi un spectacol dulce atât la propriu, cât şi la figurat, pentru că acadelele nu pot lipsi din programul pregătit de organizatori. Pentru Acadelia, organizatorii au gândit şi opţiunea achiziţionării de bilete Meet and Greet Delia. Spectatorii vor avea parte de întâlniri cu artista după showurile din fiecare seară, vor putea lua autografe şi vor putea face fotografii cu Delia, însă îi vor aştepta şi alte surprize din partea artistei.