Concert Uriah Heep în București, în memoria basistului Trevor Bolder

De: Gabriela Voicu / 24.05.2013, 14:00
Concert Uriah Heep în București, în memoria basistului Trevor Bolder
Pe 11 iunie, legendara trupă Uriah Heep se va reîntâlni cu fanii din România în cadrul unui concert exploziv care se va desfășura pe scena Arenelor Romane din București și va fi dedicat exclusiv basistului Trevor Bolder, decedat recent.

În urmă cu câteva zile, faimoasa trupă rock Uriah Heep anunța cu tristețe despărțirea de bunul lor prieten Trevor Bolder, celebrul basist care s-a stins din viață la vârsta de 62 de ani după o luptă grea cu cancerul. Agravarea stării de sănătate de la finalul anului trecut l-a determinat pe artist să se retragă, predând cu încredere ștafeta actualului basist, Dave Rimmer.

Această pierdere uriașă nu i-a împiedicat însă pe membrii grupului Uriah Heep să își desfășoare programul turneului deja stabilit. Artiștii vor susține în continuare seria concertelor programate pentru acest an.

Începând cu 1 iunie, ei vor concerta pe marile scene din Germania, Austria și Ungaria, urmând ca pe 11 iunie legendara trupă să se reîntâlnească cu fanii din România în cadrul unui eveniment exploziv care se va desfășura pe scena Arenelor Romane din București începând cu orele 20:00. Cele două ore de concert din București vor fi dedicate exclusiv basistului Trevor Bolder, un prieten foarte apropiat și în același timp un coleg desăvârșit care le-a fost alături 37 de ani.

Poster Uriah Heep

Melodiile arhicunoscute care fac mereu înconjurul lumii, amprentate de Uriah Heep în cei peste 44 de ani de activitate, cum sunt „July Morning”, „Lady in Black” ,” Rain”, „One Day” și „Easy Livin”, nu vor lipsi din setlist-ul concertului de la care fanii rock-ului nu trebuie să lipsească.

Biletele pentru show-ul Uriah Heep au prețuri variabile în funcție de categoria de loc, astfel:

Cat. III – 50 lei,

Cat. II – 70 lei,

Cat.I – 100 lei.

Acestea pot fi achiziționate din rețeaua Vreau Bilet – standul din Unirea Shopping Center, et.2, de la orice magazin EuroGsm, precum și din rețeaua Eventim, dar și online prin www.vreaubilet.ro și www.eventim.ro.