Concerte octombrie 2014: Vaya Con Dios, Loredana, Vunk și Festivalul SoNoRo

De: Carmen Ulian / 01.10.2014, 18:00
Concerte octombrie 2014: Vaya Con Dios, Loredana, Vunk și Festivalul SoNoRo
Luna octombrie este plină de evenimente muzicale, multă distracție și voie bună. Vaya Con Dios cântă la București pe 5 octombrie.

Trupa Vunk va susține un concert, pe 3 octombrie, la Sala Polivalentă din Capitală. Membrii formației spun că va fi o producție mult mai spectaculoasă decât cea de la „#asasishow”, din 2013, considerat de presa de specialitate „cel mai mare spectacol indoor al unei trupe din România”.

ALTE EVENIMENTE DIN PERIOADA URMĂ‚TOARE

Belgienii de la Vaya Con Dios revin la București cu „Farewell Tour”, pe 5 octombrie, la Sala Palatului, cu un ultim spectacol. La începutul anului 2013, Vaya Con Dios își anunța retragerea din activitate printr-un mega-turneu internațional, „Farewell Tour”.

Loredana va prezenta fanilor noul show „Reveria”, pe 25 octombrie, de la ora 20.00, la Sala Palatului din București. Declarată de presa de specialitate „artista anului”, Loredana a introdus noi standarde în showbiz-ul românesc. Astfel, după concertele sold-out „Magic” pe care le-a susținut anul trecut la Sala Palatului și după turneul omonim național, pe 25 octombrie, Loredana va contopi visurile sale și ale fanilor, muzica diversă și trăirile intense în show-ul „Reveria”.

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo se va desfășura între 31 octombrie și 17 noiembrie, în București, Cluj-Napoca și Iași, și prilejuiește întâlnirea publicului cu muzicieni celebri.

Mai multe detalii pe Mediafax