Concertele anului 2012 in România

De: Nicoleta Nicolae / 10.01.2012, 11:54
Concertele anului 2012 in România
Deşi lista de concerte nu e la fel de generoasă ca în 2011, o serie de artişti internaţionali şi-a anunţat deja prezenţa în România, printre care Red Hot Chili Peppers, Tarja Turunen, Toto Cutugno şi Lara Fabian.


Pe 25 ianuarie, Tarja Turunen are un concert programat la Sala Palatului, începând cu orele 19.30. Finlandeza a devenit celebră alături de foştii colegi de la Nightwish, dar acum este apreciată la nivel mondial pentru vocea unică, talentul de compozitoare şi pianistă. Imediat după ce a părăsit trupa care a consacrat-o, artista a lansat trei albume solo, care i-au adus discuri de aur şi platină. Evenimentul face parte din turneul de promovare a albumului „What Lies Beneath”, cel de-al treilea din cariera artistei, la care şi-a adus contribuţia pentru fiecare piesă. La sfârşitul acestui turneu, întreaga echipă va lua o pauză de cinci ani. Preţul unui bilet variază între 75 şi 195 lei.

Rockerii de la Nazareth vor susţine în România un concert pe 27 ianuarie, începând cu ora 21.00, la Hard Rock Café. În deschidere vor cânta rockerii de la Trooper. Concertul din România face parte din turneul internaţional de promovare a albumului „Big Dogz”, cel de-al 22-lea material discografic al trupei. Trupa britanică Nazareth a fost înfiinţată în 1968, în Scoţia, şi de-a lungul anilor au făcut legendă. Piesa „Love Hurts” a câştigat discul de platină şi a ocupat locul întâi în mai multe topuri europene şi americane. Biletele au preţuri ce variază între 90 şi 400 lei.

Toto Cutugno revine la Bucureşti! De data acesta, într-un spectacol ce va avea loc pe 29 februarie, la Sala Palatului, începând cu orele 20.00. Artistul a debutat ca toboşar, iar la 19 ani i s-a oferit primul contract internaţional. Ulterior, pune bazele primei sale trupe, Toto e i Tati, pas care îi aduce recunoaşterea în ţara natală, Italia. Cinci ani mai târziu înfiinţează Albatros, trupa cu care muzica lui trece graniţele ţării. Astfel, ajunge să fie recunoscut pentru calităţile de compozitor, lansează „Africa” şi „Santa Maria de Portugal” şi compune pentru Mireille Mathieu sau Ray Charles. Renunţă la Albatros şi pe cont propriu câştigă marele premiu de la Festivalul din Sanremo, iar câţiva ani mai târziu devine al doilea artist italian care ajunge pe primul loc la Eurovision, cu piesa „Insieme”. De-a lungul anilor, Cutugno a lansat hit-uri precum „Solo Noi”, „L’Italiano”, „Serenata” şi „Emozioni”. Preţul unui bilet se încadrează între 100 şi 550 lei.

Lara Fabian vine pentru prima data în România! Pe 17 martie, începând cu orele 20.00, artista va concerta la Sala Palatului. Artista belgiană a debutat pe scena Eurovisionului din 1988, când a urcat direct pe locul 4. În 1991 îşi lansează primul album muzical, iar la patru ani distanţă, vine pe piaţă cu „Carpe diem”, care îi aduce, inevitabil, premiile grele, precum Felix şi Junos, echivalentul Oscarurilor muzicale în Canada. Interpretarea unică a unor piese precum „Adagio”, „I Will Love Again”, „I Am Who I Am”, „Love by Grace” ori”Je t’aime” i-a adus recunoaşterea internaţională. Biletele la concertul de la Sala Palatului au preţuri între 100 şi 350 lei.


Legendara trupă britanică T-REX va susţine primul concert pe tărâmuri româneşti pe 29 martie, la Hard Rock Café, începând cu orele 21.00. Iniţial, în 1967, trupa s-a numit Tyrannosaurus Rex. Sub acest nume au ieşit pe piaţă patru albume folk. Însă, succesul a venit în anii ’70, când s-a schimbat genul muzical abordat, rock, dar şi numele trupei, în T-REX. Hit-urile rock, precum „Get it on”, „Hot Love”, „Children of the Revolution” şi „Ride a White Swan”, au fost cap de afiş în topurile mondiale. Preţ bilet: 70-400 lei.

Este recunoscut drept unul dintre cele mai puternice branduri de evenimente din lume, iar pe 21 aprilie va ajunge şi în România. Astfel, sub sigla Sensation „The Ocean of White, în Pavilionul Central Romexpo, are loc prima petrecere din România. Proiectul a luat naştere în urmă cu 12 ani, la Amsterdam, şi de atunci peste un milion de oameni au luat parte la acest eveniment. E nevoie de un dress-code special pentru a lua parte (haine albe) şi sub motto-ul „Be part of the night, dress in white”, Sensation „The Ocean of White” a devenit o adevărată provocare. Show-ul înseamnă o combinaţie reuşită de muzică, dans, lumini, coregrafie şi efecte pirotehnice. Preţ bilet: 175-770 lei.

Concertul Red Hot Chili Peppers este de departe cel mai aşteptat eveniment muzical al anului 2012. Vineri, 31 august, rockerii vor susţine primul show în România, pe National Arena. Evenimentul face parte din turneul de promovare a albumului „I’m with you”. Red Hot Chili Peppers s-a format în Los Angeles, în 1983. Albumele din 1991 şi 1999 au adus pe piaţă hituri precum „Under the Bridge”, „Californication”, „Otherside” ori „Road Trippin”. În prezent, RHCP înseamnă Anthony Kiedis, Michael „Flea” Balzary, Chad Smith şi Josh Klinghoffer. Anul acesta, celor de la RHCP li se va acorda un bine meritat loc în Rock and Roll Hall of Fame. Biletele sunt de la 130-495 lei.

Justin Bieber nu a confirmat încă toate concertele din 2012, însă artistul pregăteşte un din luna martie un turneu european în care ar putea fi este inclusă şi ţara noastră.
Oana Fotea