Concertul lui Alessandro Safina de la Bucuresti, reprogramat

Apropo.ro / 29.08.2009, 08:00
Concertul lui Alessandro Safina de la Bucuresti, reprogramat
Concertul lui Alessandro Safina din 5 septembrie, de la Arenele Romane, a fost mutat la Sala Palatului, pe 2 noiembrie!

Concertul pe care Alessandro Safina trebuia sa il sustina, pe 5 septembrie, la Arenele Romane, a fost mutat la Sala Palatului din Bucuresti, pentru data de 2 noiembrie, informeaza organizatorii evenimentului, Blue Music.

Dupa ultima vizita de productie intreprinsa la Bucuresti saptamana aceasta, staff-ul managerial al artistului si organizatorul Blue Music au hotarat ca o locatie acoperita este mult mai potrivita pentru mult asteptata reprezentatie a artistului.

"Alessandro Safina va fi acompaniat in spectacolul de la Bucuresti de o orchestra formata din peste 40 de muzicieni, cu tot atatea instrumente, ar tot show-ul va fi suta la suta live. Pe langa toate echipamentele de sunet si lumini, scena va fi decorata cu impresionante aranjamente florale.Din acest motiv, managerii artistului italian nu au vrut sa riste in a concerta pe 5 septembrie in aer liber, mai ales pe fondul celor mai recente prognoze meteo, care anunta pentru sambata posibile averse de ploaie si intensificari ale vantului”, a declarat Raluca Mihail, general manager Blue Music.

Alessandro Safina este un italiano vero: romantic, atragator, pasional, iar muzica sa poate fi descrisa ca muzica pentru suflet. Pregatirile pentru acest spectacol sunt deosebite si nu puteam risca un spectacol de o asa tinuta sa fie umbrit de nori sau praf. Emotia reintalnirii cu Alessandro trebuie pastrata intacta”, a mai adaugat Raluca Mihail.

 

Alessandro Safina – Luna de pe tare.ro

 

Toate biletele achizitionate pana in prezent vor fi preschimbate la intrare cu bilete cu loc.

Posesorilor de bilete pentru 5 septembrie li se vor aloca cele mai bune locuri in configuratia Salii Palatului, conform categoriei de bilete achizitionate.

Persoanele care nu pot participa la noua data, pot solicita rambursarea la punctele de vanzare de unde au achizitionat biletele, pana la data de 2 octombrie.

Biletele costa 80 ron, 120 ron si 200 ron si sunt disponibile in retelele magazinelor Diverta si Eventim (Germanos, Carturesti, Vodafone), la Sala Palatului si magazinul Muzica, dar si online pe www.bilete.ro, www.myticket.ro, www.blt.ro, www.bluemusic.ro, www.vreaubilet.ro, www.ticketpoint.ro si www.eventim.ro.

Mai multe detalii si harta Salii Palatului sunt disponibile pe www.bluemusic.ro

Foto: Galice Aurelian

Â