Concertul pe care Ray Wilson, fostul solist al formației Genesis, urma să îl susțină pe 1 octombrie, în București, a fost anulat

Apropo.ro / 23.09.2015, 12:00
Concertul pe care Ray Wilson, fostul solist al formației Genesis, urma să îl susțină pe 1 octombrie, în București, a fost anulat
Concertul pe care Ray Wilson, fostul solist al formației Genesis, urma să îl susțină pe 1 octombrie, la Cinema Patria din București, a fost anulat, ca urmare a numărului redus de solicitări pentru acest spectacol, anunță organizatorul evenimentului, Vreau Bilet.

Începând din 22 septembrie, timp de trei luni, toate persoanele care au achiziționat bilete pentru concertul lui Ray Wilson își pot primi banii înapoi adresându-se centrului de unde le-au cumpărat.

Aceștia pot opta însă și pentru varianta de a schimba biletele cu unele pentru un alt concert organizat de Vreau Bilet, achitând diferența. Cei care doresc să facă acest lucru pot alege între concertul „Haimanalele și Doamna” susținut de Mihai Mărgineanu pe 2 octombrie, la Cinema Patria, show-ul unuia dintre cei mai populari cântăreți greci, Nikos Vertis, din 12 noiembrie, de la Sala Palatului, spectacolul „Directia 5 Simphony, Te iubesc” din 20 noiembrie, de la Sala Palatului, și cel al Anei Popovic, cântăreață de blues, supranumită și „Jimi Hendrix în variantă feminină”, programat pe 19 decembrie, la Cinema Patria.

Sursa: MEDIAFAX