Concurenta „şpagat” va veni să îl terorizeze pe Cheloo cu un nou banc, la ”iUmor”

De: Cătălina Matei / 17.03.2017, 11:19
Concurenta „şpagat” va veni să îl terorizeze pe Cheloo cu un nou banc, la ”iUmor”
Gabriela Niţă, una dintre cele cele mai ambiţioase concurente „iUmor”, care a fost prezentă şi în primele două sezoane, se va întoarce pe scena emisiunii, duminică 19 martie, de la ora 20:30, la Antena 1 cu un scop foarte precis. Doamna care şi-a „condimentat” bancurile spuse pe scenă cu câte un şpagat sau sfoara nu a reuşit niciodată să ia un „like” şi de la Cheloo, iar acum aceasta va fi dorinţa ei cea mai mare. „Îmi pare rău că nu am reuşit să smulg un like şi de la Cheloo, dar nu este timpul pierdut. Dacă nu, încercăm acatiste, ceva....”, a glumit Gabriela când s-a aflat ultima dată pe scena ”iUmor”.

Bancurile ei cu „turma mea, viaţa mea” şi cea cu „florile mov” l-au făcut pe Cheloo să spună „eu nu am puterea să ascult o femeie care vorbeşte atât de mult. Soţul e în viaţă?  Aplauze pentru soţ, are o rezistenţă fantastică. Înnebunesc!”, adaugând că această doamnă este un vampir energetic de calitate A++, după care a părăsit masa juriului. Însă ceilalţi doi juraţi au apreciat-o de fiecare dată, Bendeac spunându-i că: „eu chiar cred că viaţa mea ar fi mult mai tristă fără tine”, şi că, de asemenea, este un concurent pe care el îl iubeşte şi speră să o mai vadă, dorinţă care îi se va îndeplini.

Ce reacţie senzaţională va avea Mihai când o va vedea pe scenă, dar şi ce va face Cheloo, telespectatorii Antena 1 vor vedea duminică, în cea de a treia ediţie a emisiunii ”iUmor”, de la ora 20:30, la Antena 1.