Copos e mai nehotarat decat o fata mare: ramane la Rapid!

De: Dragos Tanase / 22.02.2008, 16:14
Copos e mai nehotarat decat o fata mare: ramane la Rapid!
George Copos nu a gasit persoana potrivita care sa preia Rapidul, asa ca mai ramane o data in fotbal si la clubul feroviar. Sa vedem pana cand!

Dupa ce a tinut cu sufletul la gura intreaga "suflare visinie", de la staff-ul tehnic pana la suporterii de rand, cu renuntarea la tot ce inseamna Rapid si dupa ce a disparut doua luni din peisajul fotbalistic, "zgarcitul" Copos se intoarce si da peste cap toate calculele.

Mai ales ale lui Sorin Ovidiu Vantu, care a cochetat cu ideea de a prelua clubul de fotbal.

Din ciclul "ezista o explicatie", principalul actionar si vesnic nehotarat de la FC Rapid, George Copos, a facut o conferinta de presa, astazi, ca sa justifice decizia sa de a nu mai pleca si, deci, de a nu a mai vinde pachetul majoritar pe care il detine la gruparea "alb-visinie".

"Nu am gasit persoana potrivita care sa preia clubul", a venit raspunsul "bomba" din gura noului fost patron feroviar.

Oficialul rapidist a explicat ca a discutat cu 3-4 persoane vinderea gruparii giulestene, dar ca nu a primit nicio oferta concreta din partea acestora. (Citeste mai multe pe Mediafax.ro)

Copos: Penalitatile Rapid catre stat vor fi achitate

George Copos a mai declarat, in aceeasi conferinta de presa, ca penalitatile fostei societati Asociatia Fotbal Club (AFC) Rapid, care se ridica la un milion de euro, vor fi platite la bugetul de stat pana la 15 martie.

El a tinut sa precizeze ca in transferurile jucatorilor Cristian Dulca si Florin Bratu, cercetate de Directia Nationala Anticoruptie (DNA), s-au facut greseli si nu ilegalitati.

Tu cum comentezi "ping-pong-ul" decizional al lui Copos?