Cosmin Cernat – Şef cu acte în regulă

Apropo.ro / 02.12.2010, 14:00
Cosmin Cernat - Şef cu acte în regulă
După trei ani petrecuţi în trustul turcilor de la Dogan, Cosmin Cernat a decis să revină la prima sa ”dra­goste”: TVR. Aici, a susţinut un proiect, a dat un test la limba engleză, iar acum este noul şef al Departamentului sport al TVR. De ce a ales Televiziunea publică şi ce schim­bări plănuieşte să facă, aflaţi din interviul de mai jos...

– Ce te-a determinat să te întorci la TVR? E mai bine la
stat?

Motivul principal a fost sportul. TVR transmite sport. Am decis să
mă întorc la prima mea dragoste, locul în care m-am format şi am
crescut. Nu contează dacă lucrezi la stat sau la privat. Important
este, vorba domnului Lazarov, „ce dai la televizor”, conţinutul
adică, şi dacă eşti capabil să faci echipă oriunde te duci.
– Acum eşti şi şef, ai dat concurs. Care e procedura: dai
un test grilă sau prezinţi un eseu?

A fost vorba despre prezentarea unui proiect managerial, un test de
limba engleză şi interviul propriu-zis.
– TVR a renunţat la nişte transmisiuni importante, cu un
public fidel: Formula 1, patinaj, Mondialele de fotbal… Cu ce va
suplini departamentul condus de tine aceste
schimbări?

TVR nu a renunţat la nicio transmisiune. Uneori sumele vehiculate
în piaţă pentru aceste competiţii au fost exagerate, iar TVR a
decis să se reorienteze. TVR are drepturile pentru UEFA Champions
League, Jocurile Olimpice sau Campionatul European de fotbal. Cred
că TVR ar trebui să aibă în grilele de programe şi documentare
sportive sau emisiuni sportive, de genul „Replay” (TVR 2).
– Ce se va schimba în politica editorială?
Ştirile sportive de la TVR şi-au găsit o linie editorială proprie
şi anume: apar toate subiectele importante din fotbal, însă nu
scandalurile. Ştirile sportive ale TVR evită cu eleganţă
tabloidizarea, care păstoreşte mare parte din media. E nevoie,
însă, de mai mult dinamism în abordarea şi împachetarea ştirilor.
Şi voi încerca să aduc pe ecran şi figuri noi, dar şi să readuc
profesionişti care nu au mai apărut pe sticlă, dar au ceva de
spus.
– Ce-ţi fac fetiţele?
Cresc! Cea mare e pasionată de pictură şi, mai nou, face canto! Ca
să glumesc, nu ştiu cum din doi foşti sportivi a ieşit o artistă!
Cea mică, Maya, pupă televizorul când apare tati şi a învăţat să
spună cum o cheamă.
– Cum te mai înţelegi cu mama lor?
Eu încerc să dezvolt cu Monica o relaţie de prietenie, care să le
ajute pe fetiţele mele să fie liniştite şi fericite.
– Unde te vezi peste 10 ani?
Pe un velier, la pescuit!