Creatia vestimentara romaneasca, pusa in valoare la Modexpo

Apropo.ro / 28.02.2006, 14:43
Creatia vestimentara romaneasca, pusa in valoare la Modexpo
Dupa cum se stie, moda e schimbatoare si fiecare sezon vine cu tendinte noi in ceea ce priveste coloritul, materialele, accesoriile in voga. ROMEXPO si-a propus sa va tina la curent cu aceste evolutii, astfel ca, incepand din acest an, ne va desfata cu doua editii dedicate modei,

Dupa cum se stie, moda e schimbatoare si fiecare sezon vine cu tendinte noi in ceea ce priveste coloritul, materialele, accesoriile in voga. ROMEXPO si-a propus sa va tina la curent cu aceste evolutii, astfel ca, incepand din acest an, ne va desfata cu doua editii dedicate modei, una de primavara si alta de toamna.

Modexpo 2006, editia de primavara, s-a desfasurat in perioada 23-26 februarie, prefigurand tendintele sezonului primavara-vara. Ca in fiecare an, oferta expusa la ROMEXPO s-a anuntat a fi extrem de atractiva atat pentru comerciantii si reprezentantii marilor lanturi de magazine, cat si pentru publicul larg, toti avand posibilitatea de a intra in contact direct cu producatori si importatori din acest domeniu. Firme de renume din tara si din strainatate si-au dat intalnire la complexul expozitional ROMEXPO pentru a confrunta cererea si oferta si pentru a da celor interesati prilejul de a alege cele mai noi creatii vestimentare, pentru orice buget.

Evenimentul Modexpo din aceasta primavara, la care au participat peste 120 de firme din sapte tari (printre care se numara Italia, Germania, Marea Britanie), este structurat in 3 sectiuni:

* expozitia de tendinte, a prezentat creatii definitorii pentru sezonul primavara-vara 2006 sub aspect cromatic, al materialelor utilizate, al liniilor vestimentare etc si a beneficiat de prezenta unor designeri de renume;

* prezentari de moda;

* expozitia de contractari.

In cadrul Modexpo s-a organizat cea de-a doua editie a Halei de Design, unde si-au expus ultimele creatii designeri consacrati, tineri si firme ale caror colectii se gasesc in magazinele din Romania si din afara tarii. Colectiile au fost grupate pe teme ce au reflectat tendintele din moda actuala. Hala de Design a gazduit, de asemenea, o conferinta sustinuta de Liliana Turoiu-Udrea si specialisti francezi, lector la Universitatea Nationala de Arta Bucuresti, avand ca tema tendintele sezonului toamna – iarna 2006-2007.

„In aceasta primavara tinuta la moda va fi compleul format din pantaloni trei sferturi si jacheta scurta cu doua randuri de nasturi”, spune Liliana Turoiu Udrea, presedintele Asociatiei de Moda si Design din Romania. Ea adauga ca in voga pentru acest compleu sunt dungile alb-negru, alb-albastru cu accente de rosu. „Nasturii sau epoletii pot fi rosii”, adauga Turoiu Udrea. „De asemenea, se poarta bluzele din sifon, matase sau bumbac cu textura creponata cu aplicatii de volane inspirate din stilul victorian, care sunt asortate cu fuste pana la genunchi cu volum mare, cu aplicatii de dantele din diferite texturi si latimi, la granita cu stilul etno. „

Anul trecut, prima editie a evenimentului a reunit creatii semnate: Eli Laslean, Rita Muresan, Liliana Turoiu-Udrea, Ana Simule, Tina R., Claudia Castrase, Casandra Manolache, Wilhelmina Artz, ale Cristinei Nichita – compania Michi si ale lui Razvan Dumitran, compania Xandra.

Si in acest an, Hala de Design a fost deschisa tuturor creatorilor care doresc sa prezinte rezultatele muncii lor unui numar cat mai mare de spectatori. Ca si la editia precedenta, manifestarea a fost organizata cu sprijinul ROMEXPO si al Asociatiei de Moda si Design din Romania.