Cu ce prenume scandalos a vrut un cuplu să-și boteze copilul

De: Gabriela Voicu / 04.02.2013, 14:20
Cu ce prenume scandalos a vrut un cuplu să-și boteze copilul
Un cuplu suedez a vrut să își boteze copilul cu un prenume format din 43 de litere și cifre!

Un cuplu suedez a vrut să își numească bebelușul Brfxxccxxmnpcccclllmmnprxvclmnckssqlbb11116. În cele din urmă, numele nu a fost înregistrat, deși Suedia este o țară destul de permisivă când vine vorba de prenumele de botez. Alte țări, precum Islanda, sunt mult mai conservatoare. Aici, există un registru de 1.853 de nume de fată și 1.712 nume de băiat, dintre care islandezii trebuie să aleagă.

Și Germania este destul de conservatoare în privința prenumelor. Un cuplu de turci care a vrut să își boteze copilul Osama bin Laden și a fost refuzat din motive lesne de înțeles. Oficialitățile au refuzat să înregistreze și prenumele Matti, motivând că este prea… neutru. Inițial a fost refuzat și prenumele Berlin, dar oficialitățile s-au lăsat înduplecate după ce au aflat că fusese înregistrat prenumele London.

Ce nume i-ai pune copilului tău?

O fată din Noua Zeelandă, pe care părinții au avut proasta inspirație să o boteze „Tatula Does The Hula From Hawaii”, a avut de luptat în instanță pentru a-și modifica prenumele. Tot în Noua Zeelandă a fost înregistrat prenumele Number 16 Bus Shelter (Garajul De Autobuze Numărul 16), în schimb a fost refuzată înregistrarea prenumelor 4Real și Yeah Detroit.

Marea Britanie și SUA sunt și mai permisive în materie de prenume. Conform lui Michael Sherrod, autorul cărții „Cele mai urâte prenume”, americani au ales pentru copiii lor prenume precum Semicolon (Punct Și Virgulă), Cholera Plague (Plaga Holeră), Vagina (Vagin), Female (Femelă), Comma (Virgulă), Period (Punct), Noun (Substantiv), Mutton (Carne De Oaie).

Și în România există prenume ciudate, inspirate de fotbaliști, mărci de mașini, băuturi, jargon de pușcărie etc.