Cu ce se ocupă acum “Gina lui Bendeac”?

De: Cristiana Trifu / 29.08.2017, 13:58
Cu ce se ocupă acum “Gina lui Bendeac”?
Ediţia de marţi seară a show-ului ”Aventură cu 4 stele”, difuzat de Antena 1, de la 20.30, va continua cu peripeţiile celor 4 protagonişti: Anca Dinicu, Şerban Copoţ, Romică Ţociu şi Angie Cobuţ.

Actriţa Anca Dinicu, care joacă alături de Mihai Bendeac în serialul ”Băieţi de oraş”, în rolul Ginei Felea, a avut parte de cele mai neobişnuite provocări pe plaiurile greceşti.

Aşa cum telespectatorii Antena 1 au putut vedea în ediţia de luni seară, Anca Dinicu a avut mare noroc cu ”băgăcioasa” Angie, care nu se dă înapoi de la nimic şi care a fost de acord să mai preia şi din sarcinile celorlalţi colegi.

Cu toate acestea însă, Anca nu scapă nici ea de muncă, ba dimpotrivă. Vrând-nevrând a învăţat să scoată cartofi, să folosească o motocoasă şi chiar să prepare băuturi într-o tavernă din Perdika. Rolul de barmaniţă i-a venit mănuşă Ancăi, fiind şi cel la care s-a descurcat cel mai bine.

Dar asta nu este tot! Spre disperarea ei, Anca va fi nevoită să înveţe să hrănească şi chiar să mulgă capre, lucru deloc uşor şi nici foarte plăcut pentru ea.
”Eram disperată. Eu chiar îmi doream să scot nişte lapte şi nu ieşea absolut nimic”, povesteşte actriţa.
Cum a făcut Anca Dinicu faţă provocărilor, dar şi ce recompensă va primi, telespectatorii pot vedea marţi seară, de la 20.30, numai la Antena1!