Cu ce se ocupă State Potcovaru de când a dispărut de pe micul ecran!

De: Nicoleta Nicolae / 08.08.2014, 09:25
Cu ce se ocupă State Potcovaru de când a dispărut de pe micul ecran!
Gheorghe Visu alias State Potcovaru sau State de România, numele personajelor pe care le-a interpretat magistral, a lăsat filmul pentru teatru.

Şi acum lumea-l strigă pe stradă sau i se adresează cu domnul State. Ei bine, acum, actorul care a dat viaţă cu mare talent şi pricepere acestui personaj controversat, dar plin de umor, are alte proiecte şi treburi, care nu mai au nicio legătură cu celebrele telenovele.

Nici măcar filme nu mai face. A revenit pe scenă, alături de studenţii de la actorie, pe care-i struneşte şi îi învaţă arta spectacolului, aşa cum ştie el mai bine.

„Sunt nişte studenţi, care au câştigat un concurs şi acum facem mai multe piese împreună. Acum am început treaba asta, pentru că abia am venit din vacanţă. Am fost plecat trei săptămâni la Botoşani, la ţară, şi mai am încă două săptămâni de concediu. O să vedem ce facem, unde plecăm. Deocamdată mă ocup de ăştia mici. Suntem la stadiu de lectură acum şi săptămâna viitoare începem repetiţiile”, a declarat Gheorghe Visu pentru spynews.ro.